Rusia a înregistrat aproape 26.000 de morţi din cauza covid-19 în noiembrie şi peste 186.000 de la începutul anului, potrivit unor statistici oficiale publicate luni, un bilanţ mai mare decât cel prezentat de către autorităţi până în prezent, relatează AFP.
Biroul de statistică Rosstat anunţă un surplus al mortalităţii - din ianuarie şi până în noiembrie 2020 - de 229.700 de decese faţă de aceeaşi perioadă din 2019.
Iar ”peste 81% din această creştere a mortalităţii în această perioadă este cauzată de covid-19”, a precizat vicepremierul Tatiana Golikova.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Este vorba despre o creştere a mortalităţii cu 20,5% de la începerea epidemiei, în aprilie, scrie Reuters.
Până în prezent, Guvernul a raportat, zilnic, cumulat, în total 55.265 de morţi din cauza covid-19, inclusiv în decembrie, potrivit Reuters.
Aceste diferenţe pot să reflecte atât impactul pandemiei, cât şi morţi din alte cauze, într-un sistem de sănătate sub presiune.
Potrivit Reuters, mai puţin de jumătate din surplusul de morţi - 116.030 de la începutul pandemiei în Rusia, în aprilie - pot fi atribuite în mod direct covid-19.
Însă este vorba despre mai mult decât dublul bilanţului prezentat zi de zi de către Guvern, supervizat de Ministerul rus al Sănătăţii şi autoritatea de protecţia consumatorilor Rospotrebnadzor, de 55.265 de decese.
Nivelul morţilor raportate de Rosstat în noiembrie este cu 55,5% mai mare decât până în aceeaşi lună din 2019 - 219.872 în total.
Biroul raporta la începutul acestei luni o creştere a morţilor cu 30,3% în octombrie, faţă de nivelul de până în octombrie 2019.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...