Cel puţin 53 de persoane au murit, iar alte 62 au fost rănite în cutremurul puternic de magnitudinea 6,8 care a avut loc marţi în cantonul dens populat Dingri, în regiunea himalayană a Tibetului, în sud-vestul Chinei, situat la frontiera cu Nepalul, care a provocat surparea ”multor clădiri”, un seism care a fost resimţit inclusiv în Nepalul vecin, potrivit agenţiei oficiale chineze de presă China Nouă, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Cutremurul a avut loc marţi la ora locală 9.05 (3.05, ora României), potrivit Agenţiei chineze însărcinate cu seismele CENC.

Institutul american de geofizică USGS a anunţat un cutremur de magnitudinea 7,1 în regiune.

Înregistrări video difuzate de televiiunea publică chineză CCTV surprind locuinţe de culoarea albă de la înaltă altitudine cu ziduri sparte şi acoperişuri surpate şi numeroase roci pe sol.

Alte imagini difuzate de CCTV arată pompieri care poartă căşti şi ţinute portocalii care se îndreaptă către locul catastrofei sau SUV-uri în stradă îngropate în cărămizi de la clădiri afectate.

”Cincizeci şi trei de persoane au murit, iar alte 62 au fost rănite” în acest cutremur de magnitudinea 6,8 care a zguduit cantonul Dingri la ora locală 9.05 (3.05, ora României), anunţă agenţia China Nouă.

Un precedent bilanţ anunţa 32 de morţi.

”Zguduiturile au resimţite puternic în contonul Dingri şi în jurul acestuia, iar multe clădiri s-au surpat în apropierea epicentrului”, potrivit CCTV.

Potrivit CCTV, ”replici multiple” au avut loc, cea mai importantă de magnitudinea 4,4.

TEMPERATURI GLACIALE

Potrivit Chinei Noi, autorităţile locale se deplasau în diverse comune ale cantonului ”pentru a evalua repercusiunile seismului”.

Temperaturile în zonă erau de -8°C în timpul zilei şi pot scădea până la -18°C în cursul nopţii de marţi spre miercuri, potrivit Biroului Naţional chinez Meteorologic.

Acest canton se află la înaltă altutudine, are aproximativ 62.000 de locuitori şi se află în apropierea versantului chinez al Everestului.

Cutremurele sunt frecvente în regiune, însă cel de marţi este cel mai puternic înregistrat pe o rază de 200 de kilometri în ultimii cinci ani, potrivit CENC.

În Nepal, în afară de Kathmandu, zonele situate în jurul Namche şi Lobuche, în apropierea taberei de bază a Everestului, au fost afectate de seism şi replicile acestuia.

”A zguduit destul de puternic aici. Toată lumea s-a trezit, dar nu avem cunoştinţă de pagube pentru moment”, declară un reprezentant al regiunii Namche, în nord-estul Nepalului, Jagat Prasad Bhusal.

Himalaya se află pe linia de fractură între plăcile tectonice indiană şi aurasiatică şi înregistrează o activitate seismică regulată.

În 2015, un cutremur de magnitudinea 7,8 s-a soldat cu aproape 9.000 de morţi şi peste 22.000 de răniţi în Nepal, unde a distrus peste o jumătate de milion de locuinţe.

Un cutremur important a avut loc în decembrie 2023 în nord-vestul Chinei, soldat cu 148 de morţi şi care lăsat mii de persoane fără adăpost în provincia Gansu (nord-vest). Acesta era cel mai sângeros cutremur din China din 2014, când au murit peste 600 de persoane în provincia Yunnan (sud-vest).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.