Departamentul american al Apărării a înregistrat alţi 14 membri ai trupelor americane cu leziuni cerebrale traumatice în urma atacului cu rachete iraniene vizând forţe americane în două baze militare irakiene, la 8 ianuarie, al cărui bilanţ creşte la 64 de răniţi, relatează NBC News.
Un bilanţ anterior anunţa la începutul săptămânii 50 de răniţi. Peste jumătate dintre răniţi - 39 - s-au întors în unităţi.
Potrivit Pentagonului este vorba despre ”traumatisme craniene uşoare”.
”Vom continua să-i supraveghem tot restul vieţii lor şi să continuăm să le furnizăm tratamentul necesar”, a declarat generalul de armată Mark Milley, şeful Staului Major interarme.
”Suntem foarte mândri de faptul că sunt ai noştri şi că vom avea grijă de ei”, a adăugat el.
”Toate aceste persoane au fost examinate, şi avem un anumit număr, iar acest număr tot creşte”, a precizat el, adăugând că leziunile cerebrale traumatice se pot manifesta după un anumit timp şi că depistarea continuă.
Rănile au fost diagnosticate în urma atacului iranian cu rachete balistice de la 8 ianuarie vizând două baze militare irakiene în care se aflau militari americani.
Acest atac a fost efectuat ca represalii după ce Statele Unite l-au asasinat pe generalul iranian Qassem Soleimani, comandantul forţei de elită Al-Qods din cadrul Gardienilor Publici, într-o operaţiune cu un avion american fără pilot (dronă) la aeroportul din Bagdad.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...