Numărul contaminărilor cu noul coronavirus a crescut la 166.091, iar al morţilor din cauza covid-19 la 7.119 în Germania, a anunţat joi Institutul de boli infecţioase Robert Koch (RKI), relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Alte 1.284 de contaminări şi 123 de decese au fost înregistrate în 24 de ore în Germania, precizează institutul.

Pe de altă parte, poliţia germană a percheziţionat joi apartamentele mai multor membri ai mişcării islamiste, la Berlin, suspectate de escrocherie în legătură cu ajutoare economice acordate din cauza epidemiei, a anunţat parchetul local, relatează AFP.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Această acţiune vizează cinci persoane ”care fac parte din mediile salafiste din Berlin”, a precizat parchetul, şi mai ales un ”nucleu dur” al unei foste moschei islamiste foarte controversate în capitala germană, Moscheea Fussilet.

Această fostă moschee este suspectată de faptul că a ascuns islamişti consideraţi periculoşi în Germania - inclusiv, o anumită perioadă, pe tunisianul Anis Amri, autorul atentatului cu camionul, în decembrie 2016, într-un târg de Crăciun de la Berlin, soldat cu 12 morţi.

Între cei cinci suspecţi se află un fost apropiat al lui Anis Amri şi un imam, dezvăluie cotidianul berlinez Tagesspiegel.

Poliţia a percheziţionat apartamente şi vehicule care aparţin acestor persoane.

Grupul este suspectat de faptul că a ”obţinut în mod fraudulos ajutoare economice acordate de oraşul Berlin” din cauza impactului epidemiei, a precizat parchetul.

Este vorba o sumă de 50.000-60.000 de euro, potrivit unor surse apropiate anchetei citate de Tagesspiegel.

Autorităţile germane acordat generos şi rapid, în perioada de vârf a crizei, ajutoare financiare atât întreprinderilor, cât şi lucrătorilor independenţi şi ”autoîntreprinzătorilor”, fără să efectueze controale foarte stricte.

Ele au semnalat ulterior mai multe fraude.

Unul dintre cele mai folosite procedee de către escroci a fost să înfiinţeze false site-uri de web oficiale care le permit candidaţilor la ajutoare să depună cereri, lucru care le-a permis fraudatorilor să culeagă aceste date şi apoi să depună - uzurpând identităţile furate - cereri oficiale în numele lor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.