Preşedintele american Joe Biden vrea să stabilească miercuri un nou obiectiv în lupta împotriva cancerului, şi anume o reducere cu cel puţin 50%, în următorii 25 de ani, a mortalităţii cauzate de această boală în Statele Unite, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Lupta împotriva cancerului este revendicată drept foarte personală de către Joe Biden, al cărui fiu Beau a murit din cauza unei tumori cerebrale în 2015.

La acea vreme vicepreşedinte al Statelor Unite, el a lansat, în următorul an, o iniţiativă denumită ”Cancer Moonshot”, pe care vrea să o ”relanseze” miercuri, anunţă într-un comunicat Casa Albă.

Mortalitatea cauzată de cancer a fost redusă deja cu 25% în ultimii 20 de ani.

Aceste progrese s-au realizat printr-o scădere a tabagismului, dar şi printr-o îmbunătăţire a tratamentelor sau a depistării mai timpurii.

Guvernul american vrea că continue aceste eforturi şi să îmbunătăţească îngrijirea pacienţilor şi familiilor acestora.

Obiectivul afişat este ”să terminăm cu cancerul aşa cum îl cunoaştem azi”, subliniază Executivul, care reia astfel o formulă folosită adesea de către Joe Biden.

Speranţe au apărut în cercetare, în ulimii ani, odată cu tehnologia ARN mesager, folosită în anumite vaccinuri împotriva covid-19.

Această tehnologie ar putea fi folosită în viitor ”pentru a ne învăţa sistemul imunitar să recunoască mutaţiile caractetistice celulelor canceroase”, iar apoi ”să le atace înainte de apariţia tumorilor”, afirmă un oficial de rang înalt din cadrul administraţiei.

Un cabinet care să coordoneze acţiunile Guvernului urmează să fie înfiinţat şi să se organizeze un summit al diverşilor actori din acest sector.

Aceste anunţuri urmează să fie făcute în cursul unui eveniment la Casa Albă, la care urmează să asiste 100 de persoane, inclusiv cercetători, membri ai unor asociaţii şi pacienţi.

Vicepreşedinta Kamala Harris şi Prima Doamnă Jill Biden urmează să fie prezente a eveniment.

Prima Doamnă urmează să lanseze ”un apel la acţiune” în vederea depistării cancerului.

Aproximativ 9,5 milioane de depistări au fost ratate în Statele Unite, din cauza pandemiei covid-19, potrivit unor estimări.

Guvernul nu preconizează, însă, să anunţe miercuri noi finanţări, potrivit oficialului de rang înalt citat.

Însă el este ”foarte încrezător” în posibilitatea unor finanţări suplimentare în viitor. ”Nu ştiu alt lucru susţinut mai mult de ambele partide”, subliniază oficialul citat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.