Preşedintele american Joe Biden, criticat din cauza tăcerii sale, a vizitat Insula Maui, în Hawaii, la două săptămâni după ce incendii devastatoare s-au soldat cu peste 100 de morţi şi aproximativ 1.000 de dispăruţi, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Suntem cu voi atât timp cât va fi necesar, vă promit”, a declarat luni şeful statului american.

Statul federal va susţine eforturile de reconstrucţie, ”asigurându-se că vocile vă vor fi auzite, că tradiţiile vă vor fi respectate”, a promis el, în contextul în care reacţia autorităţilor la dezastru a provocat numeroase critici.

”Vom reconstrui aşa cum vor vrea locuitorii Maui”, a subliniat el, în contextul în care populaţia locală şi-a exprimat îngrijorarea faţă de o posibilă cumpărare a terenurilor de pe insulă de către promotori imobiliari care vor să construiască reşedinţe oneroase.

Democratul, în vârstă de 80 de ani, care a susţinut un scurt discurs lângă un arbore centenar emblematic în oraşul Lahaina, fosta capitală a regatului Hawaii, consideră copacul un simbol.

”Focul nu-i poate atinge rădăcinile. Asta este Maui. Asta este America”, a spus el.

În contextul în care bilanţul dezastrului - în prezent de 114 morţi - ar putea creşte, Joe Biden şi-a evocat, aşa cum face adesea în astfel de vizite, experienţa personală a doliului.

El a amintit că şi-a pierdut prima soţie şi pe fiica lor, un bebeluş, într-un accident rutier în 1972 şi că a avut de aşteptat până să afle că cei doi fii ai săi, prezenţi în maşină, au supravieţuit, el a declarat că ”cunosc acest sentiment al multor locuitori ai acestui oraş, acest sentiment de gol în stomac care vă aspiră ca o gaură neagră”.

Joe Biden, însoţit de către Prima Doamnă Jill biden, a survolat la bordul unui elicopter zone devastate şi s-a întâlnit cu familii, salvatori şi oficiali locali.

Preşedintelui american, care a transformat compasiunea în marele său reper politic, opoziţia republicană i-a reproşat că nu s-a exprimat îndeajuns în mod public pe tema catasrofei, după ce bilanţul a crescut puternic, în urmă cu o săptămână.

Pe Insula Maui, în timp ce convoiul trecea printre locuinţe făcute scrum, unii locuitori agitau pancarte cu mesaje de susţinere a fostului preşedinte republican Donald Trump şi cu insulte la adresa preşedintelui democrat.

Joe Biden şi-a multiplicat în ultimele zile mesajele de susţinere şi promisiunile unor ajutoare federale.

Casa Albă aminteşte cu insistenţă că a declarat, după doar o oră, la 10 august, starea de catastrofă naturală majoră în Hawaii, la cererea autorităţilor locale.

Democratul a numit un coordonator federal al lucrărilor de reconstrucţie, care se anunţă uriaşe.

1.000 DE DISPĂRUŢI

O mie de prsoane nu au fost încă localizate, iar o mare parte dintre ele ar putea creşte bilanţul victimelor incendiului - cel mai sângeros de peste 100 de ani în Statele Unite.

Reacţia autorităţilor locale a provocat amărăciune în Hawaii.

Vizita prezidenţială se desfăşoară la doar câteva zile după demisia şefului agenţiei de gestionarea crizelor în Maui, acuzat de faptul că nu a pus să se pornească sirenele de alarmă.

Luţi din scurt, unii locuitori s-au aruncat în mare pentru a scăpa de flăcări.

”Aş fi vrut ca sirenele să răsune? Bineînţeles”, declara duminică guvernatorul Josh Green, subliniind că acestea nu sunt folosite ”în mod istoric” în cazul incendiilor, ci al tsunamiurilor şi uraganelor.

Aproximativ 85% din zona devastată a fost acoperită de către ”o armată” de salvatori şi câini special dresaţi în căutarea de corpuri între dărâmături, anunţa duminică Josh Green.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.