Preşedintele american Joe Bden şi omologul său rus Vladimir au început, miercuri, la Geneva, negocieri diplomatice, relatează The Associated Press.
Cei doi şefi de stat au fost salutaţi de către preşedintele elveţian, după care s-au aşezat la o reuniune restrânsă la care participă Biden, Putin, secretarul de Stat american Antony Blinken şi ministrul rus de Externe Serghei Lavrov. Fiecare parte are câte un translator.
Biden and Putin meet inside for hours-long talks in Geneva https://t.co/fbuaXuHNrU pic.twitter.com/x58e7dKcCL
— CBS News (@CBSNews) June 16, 2021
”Aşa cum am spus afară, cred că e întotdeauna mai bine să ne întâlnim faţă în faţă”, a declarat Joe Biden.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Vladimir Putin şi-a exprimat speranţa că ”întâlnirea va fi productivă”.
Ulterior ei urmează să participe la o reuniune mai largă, la care participă şi alţi oficiali de rang înalt şi care urmează să dureze mai multe ore.
Cei doi şefi de stat urmează să discute o serie de dosare, de la atacuri cibernetice şi amestecul Rusiei în alegeri americane la controlul armamentului şi invazia rusă în Ucraina.
Ambele părţi au minimalizat reuniunea, însă atât Biden, cât şi Putin au subliniat că vor relaţii mai stabile între ţările lor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...