Preşedintele american Joe Biden şi preşedintele francez Emmanuel Macron şi-au etalat sâmbătă unitatea de vederi în faţa provocărilor transatlantice, începând cu războiul din Ucraina şi până la spectrul unei posibile reveniri a lui Donald Trump la Casa Albă, relatează AFP şi Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Suntem ferm alături de aliaţii noştri, de Franţa. Repet, nu ne vom eschiva", a spus Joe Biden într-o declaraţie făcută alături de omologul său la Palatul Elysée.

Cu toate acestea, Washingtonul se fereşte să urmeze fiecare mişcare a preşedintelui francez, de exemplu în ceea ce priveşte posibilitatea de a trimite instructori militari în Ucraina.

Evenimente

24 octombrie - Eveniment News.ro - IMM-urile, Oxigen pentru România
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

La rândul său, Emmanuel Macron a lăudat "claritatea şi loialitatea unui partener care îi iubeşte şi îi respectă pe europeni", într-o aluzie la contrastul cu Donald Trump. Fostul preşedinte american ameninţă în mod regulat că nu va mai ajuta la protejarea europenilor împotriva Rusiei în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, dacă va fi ales din nou în noiembrie şi dacă aceştia nu îşi vor creşte contribuţia financiară la NATO.

Biden şi Macron sunt pe aceeaşi lungime de undă în ceea ce priveşte sprijinul ţărilor lor pentru Ucraina şi opoziţia faţă de liderul rus Vladimir Putin, deşi nu au căzut încă de acord asupra unui plan de utilizare a activelor ruseşti îngheţate pentru a ajuta Kievul. Un oficial al Trezoreriei americane a declarat marţi că Statele Unite şi partenerii lor din G7 fac progrese în acest sens.

"Statele Unite sunt ferm alături de Ucraina. Stăm alături de aliaţii noştri. Suntem alături de Franţa", a asigurat Biden. "Putin nu se va opri cu Ucraina.... Toată Europa va fi ameninţată. Nu vom lăsa să se întâmple asta", a promis el.

Biden s-a întâlnit vineri la Paris cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, cerându-şi scuze pentru întârzierea de luni de zile a Congresului american în aprobarea ultimului ajutor militar, iar Zelenski s-a adresat Adunării Naţionale a Franţei.

LIBANUL, ÎNGRIJORARE COMUNĂ

Acum, Franţa şi SUA vor depune mai multe eforturi şi pentru a preveni o escaladare regională în războiul Israelului cu gruparea militantă Hamas în Gaza şi se vor concentra pe calmarea tensiunilor dintre Israel şi Hezbollah, a declarat Macron reporterilor la palatul prezidenţial Elysee, cu Biden alături de el.

"Ne dublăm eforturile împreună pentru a evita o explozie regională, în special în Liban", a spus Macron.

Biden a fost un susţinător fervent al Israelului, dar zecile de mii de morţi palestinieni au înrăit baza politică de stânga a lui Biden în ceea ce priveşte Israelul, ceea ce îl afectează în contextul în care va candida împotriva republicanului Donald Trump pentru realegere, în noiembrie.

După eliberarea, sâmbătă, a celor patru ostatici israelieni din Gaza, Joe Biden a dat, de asemenea, asigurări că Statele Unite vor continua să se mobilizeze până când "toată lumea" va fi eliberată. "Nu ne vom opri să lucrăm până când toţi ostaticii nu se vor întoarce acasă", a declarat el.

"Salutăm eliberarea celor patru ostatici de astăzi", a adăugat şi omologul său francez.

De la atacul fără precedent al Hamas, Joe Biden a fost cel mai puternic susţinător al ofensivei Israelului în Gaza, în timp ce Franţa s-a distanţat de modul în care armata israeliană îşi desfăşoară operaţiunile. De exemplu, Parisul a anulat recent participarea producătorilor israelieni de arme la marea expoziţie de apărare Eurosatory.

"SINCRONIZARE"

Problemele comerciale sunt, de asemenea, o sursă de tensiune între cele două maluri ale Atlanticului, de când Washingtonul a decis să acorde un ajutor masiv companiilor din sectorul tranziţiei energetice care investesc în Statele Unite.

"Dorinţa noastră este cu adevărat să ne îndreptăm spre o sincronizare a economiilor noastre (...) în ceea ce priveşte reglementarea, nivelul investiţiilor" în industriile verzi şi în inteligenţa artificială, a declarat preşedintele francez, care insistase foarte mult asupra condiţiilor concurenţei transatlantice în timpul vizitei sale de stat făcute la Washington în decembrie 2022.

Pe de altă parte, potrivit lui Macron, cei doi lideri au căzut de acord asupra "practicilor potenţial neloiale ale Chinei", care generează "supracapacitate". Faţă de acestea, "trebuie să acţionăm în mod coordonat", a îndemnat preşedintele francez, care l-a primit pe omologul său chinez Xi Jinping în luna mai, tot în cadrul unei vizite de stat.

TOT FASTUL FRANCEZ PENTRU BIDEN

Emmanuel Macron a etalat tot fastul de stat pentru oaspetele său, aflat la prima vizită de stat în Franţa, efecutată la finalul comemorării a 80 de ani de la debarcarea aliaţilor în Normandia. După o ceremonie la Arcul de Triumf, limuzina preşedintelui american, pe care era inscripţionat Casa Albă, a coborât pe Champs-Elysées, escortată de 140 de cai şi 38 de motociclişti din Garda Republicană.

Joe şi Jill Biden au fost apoi primiţi la Palatul Elysée de cuplul prezidenţial francez pentru un dejun de lucru.

De asemenea, Emmmanuel şi Brigitte Macron au organizat seara un dineu de stat în onoarea lor, în prezenţa a numeroşi invitaţi.

Relaţiile dintre cei doi preşedinţi s-au îmbunătăţit considerabil de când Statele Unite au smuls Franţei, în septembrie 2021, un important contract de achiziţionare de submarine pe care se pregătea să îl semneze cu Australia. Criza diplomatică care a urmat rămâne unul dintre cele mai aprige episoade de tensiune între Statele Unite şi "cel mai vechi aliat" al lor, aşa cum Washingtonului îi place să numească Franţa. Pentru a depăşi această ceartă, preşedintele american i-a rezervat omologului său francez prima vizită de stat la Casa Albă din mandatul său, în decembrie 2022.

Biden şi Macron, care şi-au petrecut ultimele zile sărbătorind veteranii din Ziua Z şi lăudând valorile democratice, nu au acceptat sâmbătă întrebări din partea reporterilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.