Joe Biden intenţionează să-l nominalizeze pe fostul primar al South Bend, în Indiana, Pete Buttigieg, unul dintre foştii săi rivali la învestitura democrată în vederea alegerilor prezidenţiale de la 3 noiembrie, într-un post de ambasador de prim rang, eventual în China, dezvăluie Axios, care citează surse la curent, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Pete Buttigieg, un fost militar care a luptat în Afganistan, a fostul unul dintre principalii candidaţi la postul de ambasador al Statele Unite la ONU, însă, potrivit Axios, Joe Biden a ales să nu-l nominalizeze.

Contactată de Reuters, echipa lui Biden nu a comentat.

Mulţi în Partidul Democrat consideră că Pete Buttigieg este în continuare ”prezidenţiabil”, potrivit Axios.

O nominalizare în postul de ambasador în China i-ar permite Beijingului să cunoască mai bine un potenţial locatar al Casei Albe, consideră site-ul de ştiri.

Numele lui Pete Buttigieg este evocat, de asemenea, în vederea unor posturi de rang înalt în Statele Unite, potrivit aceleiaşi surse.

Pete Buttigieg a devenit unul dintre principalii purtători de cuvânt ai lui Joe Biden în campania electorală împotriva actualului locatar al Casei Albe, Donald trump, după ce a fost înfrânt în alegerile primare democrate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.