Joe Biden, interpelat miercuri în cadrul unei reuniuni politice privind conflictul dintre Israel şi Hamas, s-a declarat în favoarea unei "pauze" pentru a permite "prizonierilor" să părăsească enclava, scrie AFP.
Preşedintele american, care candidează pentru un al doilea mandat, vorbea la un eveniment de strângere de fonduri, când un membru al audienţei i-a strigat: "În calitate de rabin, vă cer să cereţi imediat o încetare a focului".
"Cred că avem nevoie de o pauză. O pauză înseamnă să dăm timp pentru a scoate prizonierii afară", a declarat democratul în vârstă de 80 de ani.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Întrebată în legătură cu aceste remarci, Casa Albă a precizat ulterior că, prin "prizonieri", preşedintele se referea la ostaticii deţinuţi de mişcarea islamistă Hamas.
"Eu sunt cel care l-a convins pe Bibi (n.r. - premierul israelian Benjamin Netanyahu) să ceară o încetare a focului pentru a-i scoate pe prizonieri. Eu am fost cel care a vorbit cu (preşedintele egiptean) Sissi pentru a-l convinge să deschidă "uşa", adică punctul de trecere Rafah, în sudul Fâşiei Gaza", a continuat el.
Executivul american a precizat apoi că se referea la recenta eliberare a celor doi ostatici americani din gruparea islamistă palestiniană.
Casa Albă a refuzat până în prezent să vorbească despre o încetare a focului, considerând că aceasta nu ar face decât jocul Hamas, dar a cerut deja "pauze umanitare" pentru a permite livrarea de ajutoare sau efectuarea de evacuări.
Războiul dintre Israel şi Hamas a intrat miercuri în cea de-a 26-a zi.
Ca represalii la atacul sângeros al mişcării islamiste palestiniene din 7 octombrie, armata israeliană bombardează fără încetare Fâşia Gaza, controlată de Hamas, şi desfăşoară în prezent operaţiuni terestre din ce în ce mai ample.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.