Joe Biden, care poartă mască, optează - spre deosebire de Donald Trump, care străbate ţara în pofida pandemiei covid-19 - întâlniri mici, în apropiere de locuinţă, iar în pofida ironiilor preşedintelui, care-l acuză că se ascunde, candidatul democrat la Casa Albă urcă în sondaje, relatează AFP.
Drumul până la alegerle prezidenţiale de la 3 noiembrie este lung, iar fostul vicepreşedinte, cunoscut prin gafele sale, nu va putea să evite mult timp să se arunce în arenă pentru a-l înfrunta în mod direct pe furtunosul miliardar republican.
Diferenţa între cei doi este frapantă şi este subliniată de circumstanţe extraordinare.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Câteva scaune instalate într-o grădină, la distanţa recomandată în vederea evitării răspândirii covid-19. Cu masca sub bărbie, Joe Biden discută pe un ton plin de compasiune cu o mână de femei şi copii care au suferit de boli grave.
Joe Biden: "I have a plan to significantly expand access to Medicare as well as Medicaid." pic.twitter.com/rKGkuuf5T4
— The Hill (@thehill) June 26, 2020
Apoi susţine un dicurs, într-o sală aproape goală, în care puţinii jurnalişti, aşezaţi înăuntrul unor cercuri ce marchează pe jos distanţa de securitate, nu pot pune întrebări.
Fosta mână dreaptă a lui Barack Obama a parcurs doar 70 de kilometri de la domiciliul său din Wilmington, în statul vecin Delaware, pentru a participa la aceste două întâlniri, la Lancaster, în Pennsylvania.
”BIDEN SE ASCUNDE”
Era primul eveniment public organizat de Joe Biden după ce rivalul său şi-a marcat revenirea în mitinguri de campanie, în faţa a mii de simpatizanţi, care purtau rareori mască şi stăteau cot la cot sâmbătă, în Oklahoma.
”Biden se ascunde”, acuză cu regularitate Donald Trump. ”De ce? Pentru că n-are forţa, energia şi rigoarea mentală necesare să conducă ţara”, îl atacă pe Twitter echipa sa de campanie.
Joe Biden, în vârstă de 77 de ani, nu are forma fizică a lui Donald Trump, în vârstă de 74 de ani, care poate vorbi, ca sâmbătă, timp de aproape ore plimbându-se pe scenă.
”Poţi să vorbeşti două ore, dar ceea ce spui este ceea ce contează”, respinge Amy Dacey, o strategă democrată care predă la American University şi care i-a consiliat pe Barack Obama şi John Kerry în campaniile lor.
”Echipa şi vicepreşedintele Biden stau de vorbă cu locuitorii şi presa locală, merg acolo unde se află aceştia şi nu cerându-le să vină acolo unde se află ei, iar asta marchează un contrast important” faţă de Donald Trump, declară ea pentru AFP.
WATCH: Joe Biden says he "would do everything possible" to ensure that Americans wear masks in public if elected president. https://t.co/sjHhQmwRmz pic.twitter.com/bb4rIvaZZM
— CBS News (@CBSNews) June 26, 2020
Pandemia covid-19 s-a soldat cu peste 120.000 de morţi în Statele Unite şi a provocat o profundă criză economică. După moartea lui George Floyd, la sfârşitul lui mai, ţara este cuprinsă de o mişcare de furie istorică împotriva rasismului şi brutalităţilor poliţiei.
Alegerle se vor juca asupra alegerii de către alegători a unui tip de ”leadership”, spune ea. ”Oamenii suferă, trăim un moment foarte dificil, iar ei trebuie să aleagă un lider care” să-o poată conduce către o ieşire din criză, cu două viziuni foarte diferite.
”SĂ-L FACĂ SĂ IASĂ PE BIDEN”
Joe Biden şi-a atacat rivalul, joi, la Lancaster, pe tema modului în care gestionează pandemia. ”S-ar spune un copil căruia pur şi simplu nu-i vine să creadă că i s-au întâmplat toate astea. Nu face altceva decât să se smiorcăie şi să-şi plângă de milă”.
Miliardarul newyorkez a subliniat o greşeală a rivalului său care, în faţa familiilor bolnavilor, a vorbit despre ”120 de milioane de morţi” în Statele Unite.
”Partea umană este atuul” lui Biden, ”iar asta marchează un contrast evident cu Trump”, notează Barry Burden, un profesor de ştiinţe politice la Universitatea Wisconsin-Madison.
Pentru moment, campania sa în surdină dă rezultate, iar democratul conduce nu doar în sondajele la nivel naţional - cu zece puncte procentuale, potrivit site-ului specializat RealClearPolitics -, ci şi în şase state-pivot, care fac şi desfac alegeri prezidenţiale americane.
Însă, ”la un moment dat, Biden va trebui să apară mai mult pe teren, pentru a-şi asigura alegătorii”, avertizează Barry Burden.
Redusă drastic din cauza covid-19, Convenţia democrată de la sfârşitul lui august şi anunţul foarte aşteptat al alegerii partenerei sale de cursă îi va oferi o platformă bună.
Cu condiţia să nu se clatine.
”Există un motiv în spatele faptului că Trump şi echipa sa îl ridiculizează neîncetat pe Joe Biden, din cauză că rămâne în umbră”, subliniază politologul Kyle Kondik de la Universitatea Virginia într-o analiză.
”Ei au nevoie să-l facă să iasă pe Biden şi speră că el va comite greşeli, pentru ca Trump să-şi poată reface imaginea prin comparaţie”, apreciază el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...