Joe Biden urmează să accepte personal desemnarea sa de către Partidul Democrat drept candidat în alegerile prezidenţiale, în cadrul Convenţiei Naţionale democrate, în august, însă evenimentul urmeazaă să fie aproape în întregime virtual, din cauza pandemiei covid-19, au anunţat organizatorii, relatează AFP.
Biden ”intenţionează să-şi accepte cu mândrie nominalizarea de către partid la Milwaukee”, în Wisconsin, a anunţat miercuri, într-un comunicat, o reprezentantă a campaniei sale, Jen O'Malley Dillon.
Convenţia este prevăzută de la 17 la 20 august în acest stat, în care Donad Trump a obţinut o victorie în 2016, pe care democraţii vor să-l recucerească în alegerile de la 3 noiembrie.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
În urma unor consultări cu oficiali sanitari, organizatorii au conchis că ”delegaţiile statelor nu trebuie să-şi facă planuri pentru a veni la Milwaukee şi ar trebui săse organizeze pentru a desfăşura activităţi oficiale privind Convenţia de la distanţă”.
Convenţiile - atât cea democrată, cât şi cea republicană - reprezintă momente puternice ale vieţii politice americane.
”Leadershipul este puterea de a te adapta laorice situaţie”, a subliniat preşedintele Partidului Democrat Tom Perez, care l-a atacat pe preşedintele american Donald Trump.
”Spre deosebire de acest preşedinte, Joe Biden şi democraţii sunt hotărâţi să apere sănătatea şi securitatea poporului american”, a subliniat el.
ADUNĂRI ANULATE
Potrivit organizatorilor, un sistem este pe cale să fie dezvoltat care să le permită delegaţilor să voteze la distanţă în timpul Convenţiei.
În vederea unei reduceri a riscului contagiunii, mai multe adunări din cadrul Convenţiei au fost anulate, iar democraţii preconizează noi modalităţi de a interacţiona cu alegătorii online.
Locatarul Casei Albe urmează să-şi sărbătorească nominalizarea drept candidat în vederea unui al doilea mandat în Florida şi nu în North Carolina, aşa cum s-a prevăzut iniţial.
În timp ce Joe Biden face campanie în surdină de luni de zile, din cauza noului coronavirus, şi a rămas închis în casă timp de săptămâni de zile din cauza izolării, Donald Trump s-a reîntors recent pe estradele de campanie şi ignoră avertismentele cu privire la covid-19.
Acest lucru nu-l împiedică pe fostul vicepreşedinte al lui Barack Obama să se detaşeze în sondaje, în ultimele săptămâni, împotriva miliardarului newyorkez.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...