John Hinckley, care l-a rănit pe preşedintele american de atunci Ronald Reagan şi alte trei persoane într-o tentativă de asasinat în 1981, a fost eliberat miercuri fără condiţionări, în conformitate cu ordinul unui judecător federal, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

El primise o eliberare condiţionată în 2016, după 30 de ani de detenţie într-un spital de psihiatrie din Washington, şi a locuit cu mama sa în Virginia până la moartea acesteia, anul trecut. 

Un juriu îl declarase nevinovat din motive de nebunie în procesul său din 1982, ceea ce a determinat Congresul şi unele state să adopte legi care să restricţioneze folosirea nebuniei ca apărare. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

"După 41 de ani, 2 luni şi 15 zile, liber, în sfârşit!!!" a scris Hinckley, în vârstă de 67 de ani, pe contul său de Twitter. 

În septembrie anul trecut, judecătorul districtual american Paul Friedman a decis că Hinckley este "stabil din punct de vedere mental", că a respectat termenii eliberării sale condiţionate, care i-au limitat călătoriile şi utilizarea internetului şi că ar trebui să i se acorde o eliberare necondiţionată.  

Medicii care l-au examinat pe Hinckley au declarat instanţei că riscul ca acesta să comită acte de violenţă era îndepărtat, iar procurorii federali au fost de acord.  

Fiica lui Reagan, Patti Davis, s-a opus eliberării lui Hinckley, spunând că Hinckley era un narcisist despre care nu credea că are remuşcări. 

Reagan şi-a revenit rapid după o intervenţie chirurgicală pentru un plămân perforat în urma atacului lui Hinckley în faţa unui hotel din Washington, dar secretarul său de presă Jim Brady a rămas cu dizabilităţi permanente. Primul dintre cele şase gloanţe trase de Hinckley l-a lovit pe Brady în cap, spulberându-i cavitatea cerebrală. 

Atacul a contribuit la stimularea eforturilor moderne de înăsprire a legilor privind armele de foc, Brady şi soţia sa, Sarah Brady, formând Campania Brady pentru prevenirea violenţei cu arme de foc. 

În urma împuşcăturilor, s-a relatat pe scară largă că Hinckley devenise obsedat de Jodie Foster şi că încerca să o impresioneze pe actriţa din "Taxi Driver". 

La scurt timp după moartea lui Jim Brady, în 2014, un medic legist a declarat că moartea acestuia a fost o crimă.  

Hinckley a scris cântece şi a lansat înregistrări online, dar concertul său de debut de luna aceasta la Market Hotel din New York a fost anulat miercuri, după ce localul a anunţat că a primit o salvă de ameninţări violente. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.