Bărbaţii au revenit la cursuri, luni, în universităţi afgane, redeschise după o îndelungată închidere, pe timpul iernii, însă femeile, spre marea lor nemulţumire, nu sunt în continuare autorizate să studieze de către regimul taliban, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Interzicerea accesului în universitate este una dintre numeroasele restricţii ale drepturilor femeilor impuse de către talibani după revenirea lor la putere, în august 2021.

Ea a provocat un val de condamnări în întreaga lume, inclusiv în ţări musulmane.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”DISCRIMINARE TOTALĂ”

”Am inima sfâşiată să-i văd pe băieţi ducându-se la universitate, în timp ce noi rămânem acasă”, declară AFP Rahela, în vârstă de 22 de ani, din provincia Ghor (centru).

”Aceasta este o discriminare sexuală totală a fetelor, pentru că islamul ne permite să ne continuăm studiile superioare şi să facem parte din societate”, deplânge tânăra.

La sfârşitul lui 2020, ministrul Învătăţântului Superior a anunţat că univesităţile le sunt închise femeilor, pe motiv că studentele nu respectă codul vestimentar în vigoare - care le obligă să poarte vălul integral, care să le acopere în întregime corpul şi faţa - şi că nu sunt însoţite de către un ”mahram”, un însoţitor bărbat adult din familia lor.

Instituţiile universitare au adoptat însă noi reguli după revenirea la putere a talibanilor, menită să separe fetele de băieţi în timpul cursurilor.

Femeile erau autorizate, astfel, să asiste la cursuri susţinute numai de profesoare sau de bărbaţi în vârstă.

”Doare să vezi că mii de fete sunt private de educaţie în zilele noastre”, declară un student la informatică, la Universitatea din Herat (vest), Haseeb Habibzadah.

”Încercăm să rezolvăm această problemă discutând cu profesorii şi alţi studenţi, să existe un mijloc prin care băieţii şi fetele să poată studia şi progresa împreună”, declară el.

”DREPTUL DE A FI EDUCATE”

Un student inginer la prestigioasa Universitate din Kabul, Ejatullah Nejati este de părere că educaţia este un drept fundamental al femeilor.

”Chiar dacă ele asistă la cursuri în alte zile (decât băieţii), asta nu este o problemă. Ele au dreptul să fie educate, iar acest drept ar trebui s le fie acordat”, declară el, la întoaecerea în campus.

Mai mulţi oficiali talibanmi spun că interzicerea de a studia impusă fetelor este doar temporară, însă nu au prezentat un calendar în care să se precizeze când va fi ridicată.

Şcolile din ciclul secundar le sunt închise fetelor de un an şi jumătate.

Autorităţile au prezentat numeroase scuze pentru a justifica această închidere, argumentând că nu există suficienţi profesori sau bani sau că şcolile vor fi redeschise după ce va fi elaborat un program islamic de învăţământ.

În realitate, unii oficiali talibani recunosc că liderul suprem al mişcării, Hibatullah Akhundzada, şi clerici ultraconservatori care-l consiliază rămân profund sceptici faţă de educaţia modernă.

Intezicerea de a studia a fost un şoc pentru afgane care, cu mai puţin de trei luni mai înainte au dat examene de admitere la universitate.

MĂSURI REPRESIVE

În pofida promisiunilor de a fi mai flexibili, talibanii au revenit la o interpretare rigoristă a islamului, care le-a marcat primul regim (1996-2001) şi şi-au multiplicat măsurile represive impuse femeilor.

Femeile au fost excluse din numeroase locuri de muncă publice sau sunt plătite mizerabil pentru a rămâne acasă.

Ele nu au dreptul să călătorească fără să fie însoţite de către o rudă bărbat şi sunt obligate să se acopere în întregime atunci când ies din casă.

În noiembrie, talibanii le-au interzis intrarea în parcuri, săli de sport şi băi publice.

Secretarul general al ONU Antonio Guterres denunţa, în ianuarie, în Consiliul de Securitate al ONU, ”atacuri sistematice fără precedent ale femeilor şi fetelor” afgane, care creează un ”apartheid bazat pe gen”.

Comunitatea internaţională a legat recunoaşterea regimului taliban şi acordarea de ajutoare umanitare şi financiare - de care Afganistanul are o nevoie absolută - de respectarea de către talibani a drepturilor omului şi mai ales de respectarea drepturilor femeilor de a fi educate şi de a munci.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.