Autorităţile sârbe au interzis oficial marşul Europride de marţi, potrivit organizatorilor acestui eveniment paneuropean pentru comunitatea LGBTQ programat sâmbătă, la Belgrad, relatează AFP.
”Poliţia sârbă a interzis marşul Europride anul acesta, oferind o notificare oficială organizatorilor. Belgrad Pride va folosi toate mijloacele legale pentru a anula această decizie”, a anunţat Belgrad Pride într-un comunicat postat pe reţelele sociale
Tensiunile s-au intensificat în Serbia de când preşedintele sârb Aleksandar Vucic a anunţat la sfârşitul lunii septembrie că face apel la anularea paradei, înfuriind reprezentanţii comunităţii LGBTQ, care au promis că vor organiza parada.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Şeful statului sârb a prezentat o serie întreagă de motive care îi justifică decizia, invocând tensiuni în jurul fostei sale provincii Kosovo sau preocupări legate de energie şi alimente.
Organizatorii Europride, un eveniment desfăşurat în diferite capitale europene, au condamnat declaraţiile, precizând că guvernul nu are autoritatea de a anula marşul. Căsătoria între persoane de acelaşi sex nu este legală în Serbia, iar homofobia este adânc înrădăcinată, în pofida măsurilor luate de-a lungul anilor şi menite să reducă discriminarea.
În 2001 şi 2010, marşurile Belgrad Pride au fost vizate de grupuri de extremă dreapta şi au izbucnit violenţe grave. Din 2014, Belgrad Pride are loc în mod regulat, dar sub o puternică protecţie a poliţiei.
Anunţul interdicţiei vine la câteva zile după o demonstraţie masivă la Belgrad, care a reunit mii de oameni, bande de motociclişti, preoţi ortodocşi şi naţionalişti de extremă dreapta care cer anularea marşului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.