Autorităţile elveţiene au constat joi, ”aşa cum au prevăzut”, primele atacuri cibernetice legate de organizarea de către Elveţia a ”Conferinţei Păcii în Ucraina”, prevăzută în acest weekend, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Aceste atacuri sunt de domeniul a ceva aşteptat, iar în prezent nu există niciun pericol acut”, anunţă într-un comunicat Oficiul federal al Securităţii Cibernetice.

Oficiul nu atribuie originea acestor atacuri.

Aceste atacuri prin supraîncărcare, cunoscute sub numele de Distributed Denial of Service (DDoS), ”au antrenat mici pene în plaja de toleranţă definită”.

”Funcţionarea unităţilor afectate nu a fost afectată în mod semnificativ”, precizează Oficiul.

Prin asemenea atacuri, ”hacktivişti vizează să lanseze manevre de perturbare în spaţiul cibernetic cu scopul de a-şi difuza mesajul politic şi de a atrage atenţia”, precizează autorităţile elveţiene care subliniază că se aşteptau la aceste tentative.

Zeci de lideri din întreaga lume se întâlnesc în Elveţia sâmbătă şi duminică cu preşedintrele ucrainean Volodimir Zelenski, la un summit conceput drept un ”prim pas” în vederea căutării unei căi către pace în Ucraina, în prezenţa unor reprezentanţi ai aproximativ 100 de ţări şi organizaţii internaţionale, dar în absenţa Rusiei şi Chinei.

Obiectivul acestui summit - cerut de Kiev - este ”să inspire un viitor proces de pace”, însă rezultatul acestei întâlniri este incert.

Ucraina speră să obţină o susţinere internţaională largă a condiţiilor pe care le consideră necesare în vederea încetării războiului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.