Preşedintele Autorităţii Palestiniene (AP), Mahmoud Abbas, a declarat că autoritatea este pregătită să-şi asume „responsabilitatea deplină” în Gaza, aceasta fiind prima sa declaraţie de la anunţul de miercuri. privind acordului de încetare a focului, relatează CNN.
„Guvernul palestinian, sub directivele preşedintelui Abbas, a finalizat toate pregătirile pentru a-şi asuma responsabilităţile depline în Fâşia Gaza, echipele sale administrative şi de securitate fiind pe deplin pregătite să-şi îndeplinească sarcinile”, se arată într-un comunicat al preşedinţiei palestiniene de vineri.
AP este dispusă să lucreze pentru a facilita revenirea persoanelor strămutate la casele lor, să restabilească utilităţi precum apa şi electricitatea, să gestioneze punctele de trecere şi să supravegheze eforturile de reconstrucţie, se mai menţionează în declaraţie.
AP, dominată de partidul politic Fatah, a deţinut controlul administrativ asupra Gazei până în 2007, după ce Hamas a câştigat alegerile legislative din 2006 în teritoriile ocupate şi a expulzat AP din fâşie. De atunci, Hamas a guvernat Gaza, iar AP administrează părţi din Cisiordania ocupată de Israel.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.