Noua lege care permite sinuciderea asistată a intrat în vigoare în Austria, sâmbătă. Conform legii, persoanele cu vârsta de peste 18 ani care suferă de boli terminale sau au afecţiuni permanente şi debilitante pot opta pentru a fi ajutate să-şi pună capăt zilelor, notează bbc.com.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Parlamentul a aprobat legea în decembrie, după o decizie a Curţii Constituţionale cu privire la această problemă.

Fiecare caz care va face obiectul legii va fi evaluat de doi doctori, dintre care unul trebuie să fie expert în medicină paliativă.

Ei stabilesc dacă pacientul este capabil să ia această decizie în mod independent.

În plus, un termen de 12 săptămâni este necesar să treacă înaintea acordării accesului la sinuciderea asistată, pentru a asigura faptul că cererea nu este motivată de o criză temporară.

Acest termen se reduce la două săptămâni în cazul pacienţilor ”în fază terminală” a unei boli.

Oficiali spun că guvernul a alocat fonduri pentru îngrijirile paliative astfel încât să se asigure că nimeni nu alege să moară când există alte opţiuni.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.