Vladimir Putin a promis sâmbătă să-i "pedepsească" pe cei responsabili de atacul care a ucis cel puţin 133 de persoane la periferia Moscovei în ziua precedentă, afirmând că atacatorii au fost arestaţi în drum spre Ucraina, dar fără a face vreo menţiune cu privire la revendicarea făcută de gruparea jihadistă Stat Islamic, notează AFP.
Ucraina a negat ferm orice legătură cu atacul şi a afirmat că Rusia, a cărei ofensivă o combate de doi ani, încearcă să arunce vina asupra sa.
Atacul asupra sălii de concerte Crocus City Hall a fost cel mai sângeros atac din Rusia din ultimii aproximativ douăzeci de ani, precum şi cel mai sângeros revendicat de Stat Islamic în Europa.
Liderul rus a declarat că "toţi cei patru autori" ai atacului au fost arestaţi, în timp ce "se îndreptau spre Ucraina, unde, potrivit datelor preliminare ale anchetatorilor, le fusese pregătită o "fereastră" pentru a trece graniţa.
În primul său discurs televizat de la tragedie, Vladimir Putin a repetat versiunea evenimentelor prezentată anterior de serviciile sale de securitate (FSB) şi, la fel ca acestea, nu a făcut nicio referire la implicarea Stat Islamic.
Cu toate acestea, gruparea jihadistă a revendicat atacul, afirmând că luptătorii săi au "atacat o mare adunare" în apropiere de Moscova.
Liderul de la Kremlin a dat asigurări că "cei care se află în spatele acestor terorişti vor fi pedepsiţi" şi că aceştia "nu vor avea o soartă de invidiat". El a denunţat, de asemenea, un "act terorist barbar" şi a declarat duminică o zi de doliu naţional.
Anterior, Kremlinul anunţase "arestarea a 11 persoane, printre care patru terorişti implicaţi în acest atac".
KREMLINUL ÎMPINGE SPRE PISTA UCRAINEANĂ. TEMEREA POLONIEI
Cei patru presupuşi autori ai atacului, toţi "cetăţeni străini", au fost arestaţi în regiunea Briansk, care se învecinează cu Ucraina şi Belarus, potrivit autorităţilor.
FSB a precizat că suspecţii aveau "contacte adecvate în partea ucraineană" şi intenţionau să fugă în această ţară, fără a oferi detalii suplimentare cu privire la natura acestor legături sau dovezi ale existenţei lor.
"Ucraina nu are niciun fel de legătură cu incidentul", a insistat Mihaïlo Podoliak, consilier al Preşedinţiei ucrainene, respingând acuzaţiile "absurde".
Premierul polonez Donald Tusk a declarat sâmbătă că speră ca atacul să nu devină "un pretext" pentru o "escaladare a violenţei", într-o referire clară la Ucraina.
Şefa postului public de televiziune RT, Margarita Simonian, o voce importantă a propagandei Kremlinului, a publicat înregistrări video care ar arăta mărturisirile a doi suspecţi în timpul interogatoriului lor, în care aceştia nu au numit un comanditar al atacului. AFP precizează că nu este în măsură să confirme veridicitatea acestor înregistrări.
Ambasada SUA în Rusia îşi avertizase cetăţenii în urmă cu două săptămâni că "monitorizează îndeaproape informaţiile potrivit cărora extremiştii au planuri iminente de a viza mari adunări la Moscova, inclusiv concerte". Marţi, Vladimir Putin a denunţat declaraţii "provocatoare" şi "o dorinţă de intimidare şi destabilizare a societăţii" ruse.
Stat Islamic, cu care Rusia luptă în Siria şi care este activ şi în Caucazul rusesc, a comis deja atentate în ţară de la sfârşitul anilor 2010. Însă gruparea nu a revendicat niciodată un atac de o asemenea amploare.
CITEȘTE ȘI CRONOLOGIE. Atacuri majore comise pe teritoriul RusieiCE S-A ÎNTÂMPLAT LA CROCUS CITY HALL
Bilanţul victimelor a crescut sâmbătă la 133 de morţi, potrivit autorităţilor. Este de aşteptat ca acesta să crească şi mai mult, deoarece căutările continuă în molozul clădirii devastate de incendiu, al cărei acoperiş s-a prăbuşit parţial, şi ar putea dura zile întregi.
Atacatorii au folosit "arme automate" şi au declanşat incendiul uriaş din clădire cu un "lichid inflamabil", au spus anchetatorii.
Victimele au fost împuşcate sau au murit prin inhalarea fumului provenit de la incendiu.
Atacul, despre care presa rusă a început să relateze vineri în jurul orei locale 20.15 (19.15, ora României), a vizat Crocus City Hall, situată în Krasnogorsk, la periferia nord-vestică a capitalei ruse.
Anna, în vârstă de 40 de ani, care se afla acolo împreună cu soţul ei, a declarat sâmbătă pentru AFP că "a fugit spre ieşire" imediat ce a auzit bubuiturile, care erau de fapt focuri de armă. "Eram stresată. Oamenii se călcau în picioare, era o debandadă", a povestit ea, explicând că soţul ei "a căzut", dar au reuşit în cele din urmă să scape.
Anchetatorii au precizat că un bărbat aflat în hol a "sărit" asupra unuia dintre terorişti şi a reuşit să îl imobilizeze pentru a-şi proteja soţia, "salvând vieţile" mai multor persoane.
ÎNTREBĂRI FĂRĂ RĂSPUNS
În ciuda revendicării din partea Stat Islamic, multe întrebări rămân fără răspuns.
Potrivit presei ruse şi deputatului Aleksandr Hinstein, unii dintre suspecţi sunt din Tadjikistan.
Autorităţile din această ţară din Asia Centrală au declarat că "nu au primit nicio confirmare din partea autorităţilor ruse" pe această temă.
Sâmbătă, poliţia şi forţele speciale erau în continuare desfăşurate în faţa şi în interiorul Crocus City Hall, partea superioară a clădirii fiind înnegrită şi parţial distrusă de flăcările din ziua precedentă.
Dimineaţă, cozi lungi se formaseră în faţa unora dintre centrele de donare de sânge din Moscova, potrivit imaginilor din mass-media de stat.
În staţiile de autobuz au apărut, de asemenea, afişe care arătau o lumânare şi cuvintele "We mourn 22/03/2024", data atacului.
Măsurile de securitate au fost sporite şi mai multe evenimente publice au fost anulate.
Condamnări ale atacului au sosit din întreaga lume, de la UE la Statele Unite, din China la Orientul Mijlociu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.