Armamentul american este vulnerabil unor atacuri cibernetice, din cauza rămânerii în urmă a Pentagonului în domeniul securităţii cibernetice şi a unor dificultăţi în recrutarea unor specialişti, se arată într-un raport de audit guvernamental publicat marţi, relatează Le Figaro

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În acest document, intitulat ”Departamentul Apărării tocmai începe să-şi dea seama de amploarea vulnerabilităţilor”, Government Accountability Office (GAO), echivalentul american al Curţii de Conturi, notează că echipamentul american este tot mai conectat, avioanele de vânătoare sunt înţesate cu software şi senzori, comandamentul operaţional se face pe un ecran uriaş, militarii se reperează la sol cu ajutorul GPS-ului, iar navele Marinei americane (US NAvy) sunt tot mai informatizate.

Aceste programe informatice şi senzori îi fac mai eficienţi pe militari, dar totodată mai vulnerabili la atacuri informatice. Specialişti de la Pentagon - care joacă rolul de hackeri şi testează noi echipamente livrate în perioada 2012-2017 - au arătat cât de uşor este să fie piratate.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Într-un caz, a durat doar o oră ca o echipă de două persoane să pătrundă în sistemul informatic al unui sistem de armament şi o zi pentru a-i controla în întregime funcţionarea”, subliniază GAO care, din motive de securitate, nu precizează despre ce sistem este vorba.

În alt caz, hackerii Pentagonului au preluat controlul asupra terminalelor folosite în cursul unui exerciţiu. O echipă a putut să preia nu doar controlul asupra sistemului, ci l-a manipulat astfel încât operatorii au putut să vadă pe ecran o fereastră prin care li se cerea să introducă o monedă pentru a putea continua să-l folosească.

Mai rău, Departamentul Apărării ”nu cunoaşte amploarea vulnerabilităţilor sistemelor sale de armament pentru că, dintr-un anumit număr de motive, amploarea şi sofisticarea testelor au fost limitate”.

Pentagonul a început să-şi dea seama de gravitatea riscurilor şi de necesitatea unei mai bune protejări a sistemelor informatice, însă întâmpină dificultăţi în recrutarea unor experţi, care sunt mai bine plătiţi în sectorul privat decât în armată, se arată în raport - primul pe această temă întocmit de GAO.

Un proiect constă în recrutarea unor tineri absolvenţi înainte de încheierea studiilor, cu scopul de a le acorda o primă şansă profesională şi de a beneficia de competenţa lor.

În contextul în care Occidentul acuză Rusia de faptul că a comis atacuri cibernetice majore în ultimele luni, secretarul american al Apărării James Mattis a anunţat că Statele Unite au hotărât să-şi pună la dispoziţia NATO capacităţile în domeniul apărării cibernetice.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.