Congresul american se află pe punctul de a interzice ambasadelor americane să arboreze steagul curcubeu al comunităţii lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor, o victorie a conservatorilor, relatează AFP.
Această măsură face parte dintr-o bătălie culturală veche între democraţi şi republicani.
Ea s-a strecurat în bugetul statului federal, un text de peste 1.000 de pagini, prezentat joi de către aleşi.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Acest proiect de lege prevede ca numai steagurile americane şi steaguri oficiale să beneficieze de finaţare pentru a flutura pe catargul oficial al ambasadelor americane.
În timpul preşedinţiei lui Donald Trump, şeful diplomaţiei americane de atunci Mike Pompeo a ordonat ca numai steagul american să fie arborat pe catargele ambasadelor, provicând proteste în comunitatea LGBT.
Joe Biden, care se află la putere din 2021, a făcut din apărarea minorităţilor sexuale o axă a diplomaţiei sale.
Secretarul său de Stat Antony Blinken nu doar a autorizat, ci a încurajat misiunile americane să ridice steagul curcubeu, în iunie, luna ”Gay Pride”.
Preşedintele american ar urma să autorizeze interdicţia anunţată joi, întrucât este prevăzută de un text care este necesar să fie adoptat până la sfârşitul acestei săptămâni.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.