Aproximativ 200 de militari urmează să fie desfăşuraţi în spitalele din Londra, în sprijinul Serviciului Naţional britanic al Sănătăţii (NHS), care se confruntă cu un absenteism tot mai mare şi cu o creştere a spitalizărilor din cauza covd-19, a anunţat vineri Ministerul britanic al Apărării, relatează AFP.
Este vorba despre desfăşurarea a 40 de medici militari şi a 160 de membri ai personalului auxiliar, care urmează să acopere în următoarele trei săptămâni lipsa personalului medical infectat cu noul coronavirus în capitala britanică, epicentrul noului val de contaminări cu varianta omicron a SARS-CoV-2.
Ministrul britanic al Apărării Ben Wallace a salutat contribuţia militarilor la ”efortul naţional” şi a subliniat că militari au condus deja ambulanţe, au administrat vaccinuri anticovid şi au susţinut pacienţi la spital, de la începutul pandemiei.
Aproximativ 1.800 de militari sunt desfăşuraţi în prezent în Regatul Unit, în susţinerea efortului vaccinării anticovid şi a serviciilor de ambunaţă.
Potrivit unor date oficiale de joi, aproape 18.000 de persoane - cu 50% mai multe în decurs de o săptămână şi cel mai mai mare număr din februarie - erau spitalizate din cauza covid-19.
Regatul Unit este una dintre cele mai afectate ţări din Europa şi înregistrează aproape 150.000 de contaminări şi un nivel-record de aproximativ 200.000 de cazuri pe zi.
Cu toate acestea, numărul bolnavilor ”ventilaţi” (875) şi al morţilor creşte mult mai puţin decât în valurile precedente, ceea ce a determinat Guvernul, pentru moment, să nu însăprească restricţiile sanitare anticovid în Anglia.
Sistemul spitalicesc se confruntă însă cu lipsa a mii de membri ai personalului, un nivel ”nemaivăzut niciodată” anterior, declară la Sky News preşedntele British Medical Association (BMA), dr Chaand Nagpaul, ceea ce sporeşte presiunea asupra acestuia.
Desfăşurarea ceor 200 de militari ”ajută”, însă situaţia va fi în continuare ”foarte dificilă”, avertizează directorul Confederaţiei NHS Matthew Taylor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...