Rezultatul primului tur al alegerilor prezidenţiale din Afganistan nu va fi publicat mai devreme de 14 noiembrie, cu aproape o lună mai târziu decât s-a prevăzut, ceea ce riscă să alimenteze şi mai mult suspiciuni de fraudă, relatează AFP.
Primul tur al alegerilor s-a desfăşurat la 28 septembrie, iar rezultatele urmau să fie anunţate la 19 octombrie.
Însă Comisia Electorală a anunţat săptămâna trecută că acestea vor întârzia şi a precizat duminică faptul că vor fi dezvăluite la 14 noiembrie.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Preşedinta comisiei, Hawa Alam Nuristani, care a anunţat amânarea, a declarat că mai multe incidente au încetinit numărarea voturilor şi că această comisie nu vrea ”să sacrifice transparenţa în favoarea vitezei”.
Între aceste incidente este vorba despre o tentativă de piratare dintr-o sursă necunoscută sistemului Dermalog - furnizroul germn al maşinilor biometrice menite să evite ca persoane să voteze de mai multe ori -, au declarat oficiali.
Marţi, doi poliţişti au petrecut noaptea în principalul centru de date electorale, care ar fi trebuit să fie închis.
Versiunea oficială - potrivit căreia aceştia voiau doar să se adăpostească de frig - a fost catalogată drept ridicolă de susţinătorii lui Abdullah Abdullah, principalul rival al preşedintelui în exerciţiu Ashraf Ghani.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...