Un american încarcerat în Rusia în baza unor acuzaţii de spionaj i-a cerut preşedintelui american Joe Biden să organizeze împreună cu omologul său rus Vladimir Ptin un schimb de deţinuţi pentru a-l elibera, relatează AFP.
Un fost subofiţer în Corpul Puşcaşilor Marini, Paul Whelan era agent al serviciilor de securitate ale unui grup american de piese de schimb pentru automobile pe când a fost arestat, la Moscova, în decembrie 2018. El a fost condamnat apoi, în iunie 2020, la 16 ani de închisoare.
Într-un interviu acordat CNN din Închisoarea Mordovia, în care este încarcerat, situată la opt ore cu maşina de Moscova, el se declară o victimă a ”diplomaţiei ostaticilor”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Răpirea unui cetăţean american nu este acceptabilă nicăieri în lume”, denunţă el.
”Nu cu mine are Rusia o problemă, ci cu Statele Unite, iar Statele Unite trebuie să rezolve acest caz de diplomaţie a ostaticilor şi să o rezolve cât mai repede posibil”, declară Paul Whelan.
“This is not an issue of Russia against me. It’s an issue of Russia against the United States,” says Paul Whelan, an American imprisoned in Russia, and calls on Biden for help. @mchancecnn reports on the exclusive interview.https://t.co/nxUiFfA2cP pic.twitter.com/gQJPPedKgC
— New Day (@NewDay) June 2, 2021
”Îi cer, aşadar, preşedintelui Biden să discute despre acest lucru în mod activ şi să rezolve această problemă cu interlocutorii săi ruşi”, adaugă Wheelan, care subliniază că ”Guvernelor le revine să decidă un schimb sau altă soluţie”.
”Ceea ce sper eu este să fie rapid”, continuă el, în contextul în care Biden şi Putin urmează să se întâlnească la 16 iunie, la Geneva, într-o perioadă de tensiuni foarte puternice între cele două puteri rivale.
Casa Albă a anunţat că cei doi lideri urmează să discute despre o largă derie de probleme şi că vor încerca să aibă relaţii mai ”previzibile şi stabile”.
Potrivit fratelui geamăn al lui Paul Whelan, David, Moscova ar dori eliberarea în schimbul fratelui său a unui traficant de armament notoriu, încarcerat în Statele Unite - Viktor But, şi a unui pilot privat, deţinut în Statele Unite în baza unor acuzaţii de trafic de droguri - Konstantin Iaroşenko.
Alt nume a fost evocat de asemenea de către David Whelan: al lui Bogdana Osipova - condamnată în 2019 la închisoare în Kansas, după ce a fost găsită vinovată de răpire, prin trimiterea în Rusia a copiilor săi cu fostul său soţ american.
Statele Unite ar putea, de asemenea, să ceară eliberarea altui deţinut american în Rusia, Trevor Reed, condamnat în iulie 2020 la nouă ani de închisoare cu privire la atacarea unui poliţist rus, în timp ce se afla în stare de ebrietate.
Paul Whelan dă asigurări la CNN că acuzaţiile de spionaj sunt fabricate şi că procesul săua fost ”trucat”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...