Grupul celor mai dezvoltate şapte state ale lumii (G7) joacă ”un joc periculos” prin criticile agresive şi fără fundament la adresa kremlinului, pentru că împinge Rusia mai aproape de China, a afirmatm joi, ambasadorul rus la Londra, Andrei Kelin, transmite Reuters.
Miniştrii de Externe din G7 au criticat în această lună atât China cât şi Rusia, catalogând Kremlinul ca fiind maliţios, iar Beijingul agresiv, dar dincolo de cuvinte au fost luate puţine măsuri concrete, în afară de exprimarea sprijinului pentru Taiwan şi Ucraina.
G7, într-un comunicat de 12.400 de cuvinte, a afirmat că Rusia a avut o influenţă destabilizatoare asupra lumii din cauza anexării Crimeei din 2014, desfăşurării de trupe la graniţa Ucrainei şi amestecului său în afacerile interne ale altor ţări.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Kelin a spus că critica G7 este părtinitoare, conflictuală, lipsită de substanţă şi că suscită sentimente anti-occidentale în rândul ruşilor, în timp ce atitudinea agresivă faţă de Rusia şi China împinge cele două puteri împreună.
"Acesta este un joc periculos. Rusia şi China au un potenţial enorm în diferite domenii - în economie, tehnologie, capacităţi militare, politică - acest potenţial este răspândit în întreaga lume", a declarat Kelin, în vârstă de 64 de ani, pentru Reuters".
"Nu suntem aliaţi cu China, totuşi împingând Rusia şi China, aceasta ne apropie de China - în acest sens suntem din ce în ce mai uniţi împotriva provocărilor care sunt prezentate din Occident", a mai afirmat diplomatul rus.
Rusia, cea mai mare ţară din lume în funcţie de teritoriu, neagă că se amestecă dincolo de graniţele sale şi afirmă că Occidentul este cuprins de isteria anti-rusă.
China, a doua cea mai mare economie din lume, spune că Occidentul este un agresor şi că liderii săi au o mentalitate postimperialistă, care îi face să simtă că pot acţiona ca poliţişti globali.
Liderii G7 se vor reuni la un summit la St Ives, în regiunea Cornwall din sudul Angliei, în perioada 11-13 iunie, existând aşteptări ca pe agenda discuţiilor să se afle şi atitudinea faţă ded preşeditnele rus Vladimir Putin.
Kelin, un diplomat de carieră care vorbeşte fluent engleza, franceza şi olandeza, a declarat că Rusia va proceda în conformitate cu propriile sale interese geopolitice şi că, dacă există probleme care trebuie discutate, atunci dialogul este cea mai bună cale.
"Dar G7 preferă diplomaţia megafonului. Acesta este un club care exprimă anumite opinii cu privire la diferite subiecte, dar nu are motive să judece alte ţări cu privire la starea democraţiei", a spus Kelin.
Întrebat despre criticile G7 asupra situaţiei drepturilor omului în Rusia, Kelin a spus că Statele Unite şi Marea Britanie ar trebui să acorde o atenţie sporită propriilor lor democraţii, după atacurile asupra Capitoliului SUA şi problemele rasiale din Marea Britanie.
"Uitaţi-vă la voi în această situaţie - dar ei nu vor să se uite la ei înşişi", a spus Kelin, adăugând: ”Nimeni nu le dă dreptul să-i judece pe alţii - mai ales în ceea ce priveşte starea democraţiei”.
Rusia a inclusă în Grupul celor Opt, în 1997, sub fostul preşedinte Boris Elţîn, dar calitatea de membră a fost suspendată în 2014, după anexarea Crimeei.
"Vedem discuţii pe această temă: să invităm Rusia, să nu invităm Rusia. Este ciudat pentru noi, deoarece nu suntem dornici să devenim din nou parte a acestui club. În opinia noastră, şi-a pierdut autoritatea", a spus Kelin".
El a mai spus că grupul este diviziv, pentru că are tendinţa de a împărţi lumea în prieteni şi străini: vor să vorbească despre coaliţii de prieteni orientate împotriva celorlalţi.
”Acest lucru nu aduce soluţii - aduce mai multe probleme lumii", a spus Kelin, arătând că Rusia este mai interesată de alte forumuri precum G20, Organizaţia de Cooperare din Shanghai şi organizaţia BRIC.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.