Ambasadorul Germaniei în Venezuela, Daniel Kriener, expulzat în martie din cauza unui ”amestec în afacerile” interne, s-a întors la Caracas, a anunţat reprezentanţa diplomatică europeană, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Daniel Kriener, declarat ”persona non grata” după ce şi-a exprimat susţinerea faţă de opozantul Juan Guaido, a revenit sâmbătă ”pentru a îndeplini noi funcţii de la Caracas”, a anunţat luni pe Twitter Ambasada Germaniei.

Potrivit unui purtător de cuvânt al diplomaţiei germane, Rainer Breul, diplomatul a revenit în Venezuela în urma unor ”consultări la Berlin”.

”Poziţia noastră cu privire la recunoaşterea lui Juan Guaido drept preşedinte interimar al Venezuelei, în conformitate cu Constituţia venezueleană, nu s-a schimbat”, a precizat Ministerul german de Externe.

Această întoarcere intervine după lansarea unui ”proces de normalizare a relaţiilor diplomatice între cele două state”, în cadrul unei reuniuni bilaterale la Berlin, anunţa la 1 iulie, într-un comunicat, diplomaţia venezueleană.

Astfel, preşedintele socialist venezuelean Nicolas Maduro a decis atunci că ambasadorul Daniel Kriener nu mai era ”persona non grata” şi că ”Guvernul german (a) decis (ca acesta) să se întoarcă” la Caracas.

Cu puţin înainte de expulzarea sa, în martie, diplomatul german şi-a afişat susţinerea faţă de Juan Guaido, ducându-se împreună cu alţi 12 ambasadori din ţări occidentale şi latino-americane pe aeroportul de la Caracas pentru a-l primi pe opozant, la întoarcerea acestuia dintr-un turneu în străinătate.

La acea vreme, ministrul german de Externe Heiko Maas cataloga această expulzare drept ”de neînţeles”, reiterând susţinerea Berlinului faţă de Guaido.

Germania se află între cele peste 50 de ţări care-l recunosc, în frunte cu Statele Unite, pe opozant ca preşedinte interimar al ţării, care se confruntă cu cea mai gravă criză politico-economică din istoria sa recentă.

Juan Guaido s-a autoproclamat preşedinte interimar la 23 ianuarie, apreciind că Nicolas Maduro a rămas la putere în urma unor alegeri prezidenţiale ”frauduloase” în 2018.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.