Unul dintre părinţii fondatori ai Statelor Unite, Alexander Hamilton, sărbătorit într-o comedie muzicală şi prezentat ca un aboliţionist, ar fi deţinut, în realitate, sclavi, arată un studiu recent, care relansează controversa cu privire la această figură istorică americană, relatează AFP.
”Nu doar că Alexander Hamilton deţinea sclavi, dar implicarea sa în introducerea sclaviei a fost o parte esenţială a identităţii sale personale şi profesionale”, dă asigurări Jessie Serfilippi, într-un articol de 30 de pagini postat online în octombrie.
Alexander Hamilton - un erou al Războiului de Independenţă, fosta mână dreaptă a lui George Washington şi creatorul primei bănci centrale americane - este, cu toate acestea, prezentat în lume, în secolul al XXI-lea, ca un susţinător al abolirii sclaviei, scrie cercetătoarea, o angajată a Schuyler Mansion, o casă istorică a familiei lui Hamilton, situată în Albany, în statul New York.
Această reputaţie mondială este alimentată de succesul internaţional al comediei muzicale ”Hamilton”, care reface viaţa acestui avocat şi bancher hiperactiv, cu un casting exclusiv de actori de culoare sau provenind din minorităţile hispanică şi asiatică.
Jessie Serfilippi, care se bazează pe analiza registrelor contabile şi numeroase scrisori ale primului secretar al Trezorerei Statelor Unite - a cărui efigie se află pe bancontele de zece dolari - spune însă că Hamilton şi soţia sa deţineau mai mulţi sclavi.
Alţi istorici au subliniat deja că Alexander Hamilton ar fi acţionat ca intermediar în vânzări-cumpărări de sclavi ale unor membri ai familiei sale, însă implicarea sa personală se află în continuare în dezbatere.
Istoricul Ron Chernow, autorul biografiei care a inspirat spectacolul de pe Broadway, care subliniază asupra rigorii acestui nou studiu, şi-a exprimat însă unele rezerve.
Studiul ”omite informaţii care ar contrazice concluziile sale”, a dat el asigurări ziarului The New York Times (NYT).
Această polemică cu privire la trecutul sclavagist al lui Alexander Hamilton intervine în contextul în care moştenirea mai multor preşedinţi americani face obiectul unor dispute.
Statui ale preşedinţilor Andrew Jackson, Thomas Jefferson sau George Washington - toţi proprietari de sclavi - au fost avariate în această vară, în cadrul unor manifestaţii antirasiste relansate de uciderea afroamericanului George Floyd de către un poliţist alb la Minneapolis.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.