Scrutinul prezidenţial şi pentru referendum din Republica Moldova poate fi considerat valid. La ora 15:00, la urnele de vot s-au prezentat peste 36% din numărul total de cetăţeni cu drept de vot.
Majoritatea, peste 54%, sunt femei. Cea mai activă categorie de vârstă este 56-65 ani. Cei mai puţini cetăţeni care au ieşit la urne sunt cei din categoria de vârstă 18-25 de ani.
În afara ţării au votat peste 125.000 de persoane.
Pentru a fi validate alegerile, la urne trebuie să se prezinte cel puţin 1/3 din numărul total de cetăţeni cu drept de vot. Asta înseamnă că este necesară o prezenţă de cel puţin 33,33%.
Datele publicate de CEC reflectă prezenţa atât pentru prezidenţiale, cât şi pentru referendum.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) de la Chişinău a anunţat că prezenţa la vot este considerabilă în mai multe ţări europene, printre care Austria, Belgia, Franţa, Italia, Spania, România, Grecia, Federaţia Rusă şi Turcia.
Conform datelor furnizate de MAE, la unele secţii de votare din aceste ţări s-au înregistrat rânduri de peste 100 de persoane. Printre cele mai aglomerate secţii se numără:
Secţia 38/1 din Viena (Ambasada Republicii Moldova),
Secţiile 38/5 şi 38/6 din Bruxelles,
Secţia 38/33 din Livry-Gargan (Franţa),
Secţiile din Italia, printre care Brescia, Monza, Padova, Verona şi Modena.
De asemenea, la alte secţii din ţări precum Germania şi Grecia, rândurile sunt estimate între 50 şi 100 de persoane. Printre aceste secţii se numără cele din Antwerp, Frankfurt pe Main, München, Atena şi Bergamo.
Ministerul încurajează cetăţenii să continue să se prezinte la urne, menţionând că procesul electoral decurge fără probleme majore şi că măsurile logistice sunt luate pentru a facilita participarea votanţilor din străinătate.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.