Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS) din Republica Moldova, aflat la guvernare şi care o susţine pe Maia Sandu, a avertizat vineri că cetăţenii primesc e-mailuri cu informaţii false că se plăteşte votul în favoarea actualei şefe a statului şi li se solicită să trimită duminică fotografii cu buletinul de vot, adică exact metodele pe care autorităţile le-au denunţat ca fiind folosite în turul întâi al prezidenţialelor şi la referendum de reţeaua oligarhului prorus Ilan Şor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE - Premierul Dorin Recean a transmis un mesaj populaţiei în care a avertizat că Republica Moldova se confruntă „cu un atac extrem”, după ce mai mulţi alegători au primit ameninţări anonime cu moartea, dacă nu votează cu Maia Sandu.

„Azi seara Republica Moldova se confruntă cu un atac extrem – oameni din toată ţara primesc ameninţări anonime cu moartea prin apeluri telefonice. Jurnalişti, oameni notorii şi cetăţeni simpli sunt sunaţi şi ameninţaţi cu moartea. Aceste acte de intimidare au un singur scop - să creeze panică şi frică. Ca oamenii să se teamă să iasă la vot. Vă asigur că instituţiile statului vor asigura ordinea şi vor proteja cetăţenii. Vom rămâne uniţi şi puternici. Moldova stă dreaptă. Ieşim la vot cu încredere!”, a transmis premierul Dorin Recean.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Potrivit NewsMaker, reporterul său Daria Slobodcicova a fost ameninţată cu moartea, vineri seara, prin intermediul unui apel telefonic, prin Viber. Incidentul a fost raportat la poliţie. Un apel similar a primit şi jurnalistul Denis Borşevici, care şi el a lucrat pentru NewsMaker.

„Ştim unde locuieşti, ştim la ce redacţie lucrezi, te putem ucide. Faceţi o alegere în favoarea Maiei Sandu şi salvaţi-vă viaţa”, este mesajul pe care l-a primit Daria Slobodcicova.

UPDATE - Apeluri telefonice primite prin WhatsApp, unele de la numere de telefon cu prefix de România, ameninţă alegătorii inclusiv cu moartea, dacă nu votează pentru Maia Sandu. Apelurile par să fie mesaje înregistrate şi sunt redate în buclă de un robot:

ŞTIREA INIŢIALĂ

Potrivit PAS, alegătorilor li se expediază e-mailuri despre faptul că votul pentru candidata PAS la alegerile prezidenţiale, Maia Sandu, ar urma să fie plătit şi li se solicită să trimită fotografii cu buletinul de vot. De asemenea, oamenilor li se comunică că PAS ar deţine datele personale ale alegătorilor.

„Unii oamenii au început să primească e-mailuri false în numele PAS precum că votul pentru Maia Sandu ar urma să fie achitat, iar pentru aceasta sunt rugaţi să facă o fotografie cu buletinul de vot. Acesta este un FALS! Nu transmiteţi nimănui fotografii cu buletinul de vot. Un alt email care circulă este despre ameninţarea că PAS ar deţine datele personale ale alegătorilor – şi acesta este un fals. Vom sesiza poliţia pe toate aceste cazuri”, a anunţat PAS într-un comunicat publicat pe reţelele sociale, relatează NewsMaker.

Alegerile prezidenţiale şi referendumul constituţional cu privire la aderarea la UE au avut loc la 20 octombrie pe fundalul unui scandal de corupere electorală orchestrată de reţeaua lui Ilan Şor, care viza influenţarea celor două scrutine.

Autorităţile au spus că organizaţia „Şor” a mobilizat peste 130 000 de persoane pentru a influenţa votul, folosind fonduri de la PSB Bank, o bancă rusească sancţionată internaţional. Procurorii au estimat că numărul celor implicaţi ar putea depăşi 300.000, iar până acum au fost identificaţi 39 de milioane de dolari care au circulat prin reţea.

Pe de altă parte, o investigaţie jurnalistică a Ziarului de Gardă, care a fost publicată joi, arată că Ilan Şor l-ar susţine în turul II al alegerilor prezidenţiale pe Alexandr Stoianoglo, candidatul socialiştilor. Alexandr Stoianoglo a negat orice implicare în cumpărarea de voturi, susţinând că nici el, nici PSRM nu au recurs la astfel de practici în campania electorală.

 

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.