Emmanuel Macron şi-a exprimat miercuri dorinţa de a-i atrage pe cei care spun ”nu extremelor” în jurul blocului central, lansând un apel la ”adunare” (”rassemblement” în franceză), cu 18 zile înaintea alegerilor legislative anticipate, pe care le prezintă drept o ”bătălie a valorilor”, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În urma deciziei sale de duminică de a dizolva Adunarea Naţională, care a suprins pe toată lumea, inclusiv în tabăra sa, preşedintele Republicii a justificat într-o conferinţă de presă singura opţiune care ”permite clarificarea lucrurilor”.

”Nu vreau să dau cheile puterii extremei drepte în 2027”, a subliniat Emmanuel Macron. 

”Saltul este acum”, a adăugat el, apreciind că este necesară întreruperea unui proces pe cale să aibă loc ”în surdină”, şi anume accederea la putere a Partidului Rassemblement national (RN, extremă dreapta).

El a reafirmat că nu va demisiona indiferent care va fi rezultatul scrutinului.

El a adăugat că nu vrea să dezbată, înaintea acestor alegeri legialtive, cu Marine Le Pen, după ce a propus acest lucru în timpul campaniei alegerilor europene.

La câteva zile după rezultatele catastrofale în alegerile europene, în care extrema dreaptă a obţinut aproape 40% dintre voturile ecprimate, el nu şi-a reţinut loviturile nici împotriva RN şi nici împotriva Partidului La France insoumise (LFI, stânga raficală), ”două blocuri”, ”două extreme”, a denunţat el.

El a acuzat LFI de ”antisemitism” şi ”antiparlamentarism”, denunţând mişcarea lui Jean-Luc Mélenchon din cauză că a ”creat o dezordine uneori constantă” şi ”îngrijorătoare” în Adunarea Naţională.

El a acuzat RN de ambiguitate faţă de Rusia, de o voinţă de a ”ieşi din NATO” şi de un discurs contradictoriu cu privire la pensii.

”Măştile cad”, a denunţat el, evocând alierea liderului Partidului Les Républicains (LR, dreapta, opoziţie) Éric Ciotti cu RN şi o antantă a stângii între Partidul Socialist (PS, centru-stânga), Partidul Comunist francez (PCF, stânga), Ecologişti şi LFI într-un ”front popular”.

”Bricolaje de aparate” şi ”alianţe împotriva naturii”, acestea nu sunt, în opinia sa, ”în niciun caz majorităţi de guvernare”.

Macron, care a anunţat ”o mare dezbatere pe tema laicităţii” şi o menţinere a indexării pensiilor cu inflaţia, s-a exprimat în prezenţa Guvernului său şi a liderilor majorităţii, cu excepţia lui Édouard Philippe, care a apreciat marţi că ”nu este complet sănătos” ca preşedintele să se implice în campania electorală.

În fapt, în cadrul majorităţii foarte multe voci vor ca şeful statului - care cristalizează toate criticile - să se retragă din campania electorală, preferând ca Gabriel Attal să poarte, în locul acestuia, bătălia.

EXCLUDERE?

LR urmează să se pronunţe miercuri asupra apelului preşedintelui formaţiunii Eric Ciotti de aliere cu RN în alegerile legislative anticipate.

Un Birou Executiv excepţional, urmat  de o conferinţă de presă, este organizat la ora locală 15.00 (16.00, ora României).

Éric Ciotti, care intenţionează să rămână preşedinte, nu se va prezentya la această şedinţă.

Majoritatea liderilor LR susţin excluderea acestuia din partid.

”Dacă trebuie, îl vom da afară din biroul moştenitorilor generalului de Gaulle", a ameninţat miercuri deputatul LR Aurélien Pradié.

Eric Ciotti ”nu va mai fi preşedintele Républicains la ora 15.00. El va destituit”, anunţa miercuri dimineaţa la BFMTV senatoarea LR din Paris Agnès Evren.

Până atunci, se pune problema culorilor sub care urmează să se prezinte duminică candidaţii dreptei republicane care refuză orice alianţă cu RN.

”Asta e bucătărie internă”, a tranşat miercuri liderul deputaţilor LR Olivier Marleix.

Încântată de captura sa de război, Marine Le Pen a salutat ”alegerea curajoasă” şi ”simţul responsabilităţii” deputatului din Alpes-Maritimes şi şi-a exprimat speranţa ca ”un număr important de cadre LR să-l urmeze”.

La fel ca preşedintele RN Jordan Bardella - care poate să devină premier în cazul în care partidul său obţine o victorie la 7 iulie -, Marine Le Pen intenţionează să exploateze victoria istorică de duminică - cu 31,37% dintre voturile exprimate - în vederea unei uniri a dreptei.

În privinţa alianţelor, nu va exista o alianţă între Partidul Reconquête! (extremă dreapta) al lui Éric Zemmour şi RN, care ”refuză principiul însuşi al unui acord”, pentru a nu fi asociat cu fostul editorialist de extremă deapta, a deplâns Marion Maréchal, nepoata lui Marine Le Pen.

Cele patru partide principale de stânga - LFI, PS, Ecologiştii şi PCF -, mişcarea ”Place publique” a lui Raphaël Glucksmann şi Générations, îndeamnă la prezentarea unor ”candidaţi unici încă din primul tur”.

Contururile unui program comun sunt în curs de elaborare.

Însă alegerea unui cap de listă rămâne în suspans.

Mélenchon, acuzat de ambiguitate în problema antisemitismului, crispează o parte a stângii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.