Curtea Constituţională română a anulat vineri alegerile prezidenţiale - cu două zile înaintea turului doi -, ultima răsturnare într-un proces haotic, tulburat de suspiciuni de amestec rus în favoarea candidatului extremei drepte, relatează AFP.
Curtea a decis să ”anuleze totalitatea” scrutinului, pentru a ”asigura validitatea şi legalitatea” acestuia şi cere ca ”întregul proces electoral” să reînceapă, anunţă ea într-un comunicat care a aruncat în şoc această ţară din Euroa de Est.
”Guvernul va stabili o nouă dată” ulterior, precizează Curtea, care a validat, cu toate acestea, rezultatele, mai devreme, săptămâna aceasta, după o renumărare a voturilor din promul tur, care a conchis că nu au existat fraude.
Între, între timp, autorităţile au declasificat documente ale serviciilor de informaţii care susţin acuzaţii cu privire la un rol ”masiv” al TikTok în campanie, cu Rusia în vizor.
În primul tur, candidatul naţionaliest Călin Georgescu s-a clasat primul, spre surpriza generală, dând afară favoriţii partidelor de guvernământ.
Un critic al Uniunii Europene (UE) şi NATO, acest fost funţcionar de rang înalt în vârstă de 62 de ani s-a declarat vineri, în presă, în favoarea unei opriri totale a ajutării militare a Ucrainei vecine.
El şi-a exprimat în trecut admiraţia faţă de preşedintele rus Vladimir Putin, însă recent a evitat să se poziţioneze în mod clar, invocând doar că este ”proromân”.
APEL LA ”CALM”
Venit de nicăieri, în urma unei campanii virale pe TikTok, el urma să o înfrunte pe proeuropeana de centru Elena Lasconi, care s-a proclamat la rândul său ”antisistem” şi care urca în sondaje, strângând sprijin.
Ea a ”condamnat ferm” ”decizia ilegală” a unui ”stat român care clacă în picioare democraţia” şi ”conducând ţara la anarhie”, apreciind într-o înregistrare video că ”votul ar fi trebuit să aibă loc”.
Liderul principalului partid de extremă dreapta, AUR, George Simion, a denunţat o decizie ”motivată politic”, ”anulând voinţa poporului român” şi şi-a îndemnat susţinătorii la calm, pentru că ”sistemul trebuie să cadă în mod democratic”.
Potrivit politologului Costin Ciobanu, această anulare ”istorică şi fără precedent” va ”polariza” încă şi mai mult societatea şi ”ridică întrebări serioase despre soliditatea instituţiilor”.
Invers, premierul social-democrat în exerciţiu Marcel Ciolanu, marele perdant al primului tur, a salutat pe Facebook ”singura soluţie bună după declasificarea” miercuri a unor dicumente care arată un rezultat ”falsificat de intervenţia Rusiei”.
”LOVITURĂ DE STAT”
Profesorul de ştiinţe politice Sergiu Mişcoiu consideră că decizia - în unanimitate - a Curţii este dictată de ”convingerea” judecătorilor că ”alegerile au fost falsificate, ceea ce este adevărat”.
Analistul Cristian Pîrvulescu evocă la AFP ”o decizie de bun simţ” împotriva unei ”lovituri de stat la urne”. ”Ei au luat decizia care va restabili în sfârşit regulile jocului echitabile între concurenţi”, subliniază el.
Mesajul ”România mai întâi” al lui Georgescu şi-a găsit publicul în rânful unei părţi a populaţiei, sătulă de partide tradiţionale văzute drept corupte şi care se confruntă cu dificultăţi economice, într-una dintre cele mai sărace ţări din Europa.
Însă acest adept al teoriilor complotului şi admirator al lui Donald Trump a beneficiat pe reţele de socializare de o ”campanie de promovare agresivă, care încalcă legislaţia electorală”, potivit autorităţilor.
Ele fac paralele cu precedente forturi de amestec electoral al Rusiei în Europa.
Servicile secrete au înregistrat ”25.000 de conturi TikTok" asociate în mod direct campaniei candidatului naţionalist, care au devenit ”extrem de active cu două săptămâni înaintea scrutinului”, se arată în aceste documente.
România a detectat peste 85.000 de atacuri cibernetice, ”inclusiv în ziua alegerilor”, lansate din aproximativ 30 de ţări şi care au ”exploatat vulnerabilităţile sistemelor informatice electorale” cu scopul de a destabiliza procesul.
Două anchete au fost deschise cu privire la fapte de delicte electorale şi spălare de bani, de către parchetul anticorupţie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...