Administraţia Biden a anunţat joi că va sesiza Curtea Supremă şi va contesta restricţionarea accesului la pilula de avort, hotărâtă cu doar câteva ore mai înainte de o Curte de Apel, relatează AFP.
Un panel de judecători din Sudul conservator al Americii a impus miercuri seara condiţii stricte distribuirii mifesprostonei - trei vizite la medic, o autorizare limitată în primele şapte săptămâni ale sarcinii şi interzicerea trimterii pilulei cu poşta.
Ele pot avea consecinţe uriaşe asupra accesului la avort, în contextul în care, împreună cu altă tabletă, mifepristona este folosită în mai bine de jumătate dintre avorturile din Statele Unite.
Guvernul va ”apăra judecata ştiinţifică” a Agenţiei americane a medicamentului (FDA), care a autorizat folosirea pilulei în urmă cu peste 20 de ani, a anunţat secretarul american al Justiţiei, Merrick Garland.
La originea acestei saga judiciare se află o hotărâre de săptămâna trecută a unui judecător - cunoscut pentru vederile sale ultraconservatoare - care a retras autorizaţia de punere pe piaţă a pilulei.
În pofida unui consens ştiinţific, el a apreciat că mifepristona prezintă riscuri la adresa sănătăţii femeii şi a supendat autorizarea acesteia pe întreg teritoriul american.
El a dat un termen de o săptămână în vederea punerii în aplicare a hotărârii sale, pentru a lăsa timp Guvernului federal să facă apel.
Administraţia preşedintelui democrat Joe Biden a cerut unei Curţi de Apel din New Orleans să intervină pentru a bloca hotărârea ”extraordinară şi fără precedent” a judecătorului Matthew Kacsmaryk - numit de către Donald Trump - ”în aşteptarea examinării pe fond” a dosarului.
În recursul său, Guvernul a subliniat că peste cinci milioane de femei au folosit mefipristona, împreună cu altă pilulă, de la autorizarea acesteia de către FDA, în 2000.
Atunci când este luată în mod corect, efecte secundare grave sunt extrem de rare, a pledat Executivul.
Însă hotărârea Curţii de Apel nu a dat câştig de cauză administraţiei Biden, deoarece a limitat în mod considerabil accesul la această pilulă.
Curtea Supremă, dominată de conservatori, în urma remanierii acesteia de către Donald Trump, este chemată, astfel, să tranşeze.
Tot ea a anulat în iunie protecţia constituţională a avortului, provocând interzicerea acestuia în 15 state americane.
Viitorul acestei pilule de avort este, astfel, foarte incert.
În paralel, o coaliţie de state democrate a sesizat alt tribunal, la sfârşitul lui februarie, cu scopul de a păstra această pilulă.
La mai puţin de o oră după hotprârea judecătorului Kacsmaryk, unul dintre colegii săi, judecătorul Thomas Rice - numit de către Barack Obama -, din statul Washington, a apreciat că mifepristona este ”sigură şi eficientă” şi a interzis FDA să-şi retragă autorizaţia în cele 17 state aflate la originea recursului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.