Eurodeputaţii au aprobat un proiect vizând să stabilească un ansamblu de reguli care să definească produse financiare ”verzi” şi ”durabile” - o piaţă evaluată la 180 de miliarde de euro -, la cinci zile după ce statele membre UE au respins un acord în acest sens, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit proiectului, emişătorii de produse financiare sunt obligaţi să-şi facă publică partea exactă de investiţii compatibile cu exigenţele ecologice, pentru a obţine eticheta ”verde şi durabil”.

Marea Britanie, Franţa, Cehia, Ungaria, polonia, Slovacia, România, Bulgaria şi Slovenia s-au opus miercurea trecută acestui proiect care ar împiedica, în opinia lor, sectoarele nuclear şi al cărbunelui - energii de care aceste ţări sunt larg dependente - să obţină eticheta râvnită.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Această posibilitate nu era exlusă de nou clasificare creată, însă este foarte dificil ca aceste sectoare să  o obţină.

Noua reglementare urmează să fie aprobată miercuri de către diplomaţii din statele membre şi să fie transmisă apoi la promulgare Comisiei Europene (CE).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.