Vaticanul a publicat duminică prima imagine a Papei Francisc în spital de când suveranul pontif în vârstă de 88 de ani a început tratamentul pentru dublă pneumonie, relatează Reuters.
Papa a fost internat la spitalul Gemelli din Roma la 14 februarie, cu o infecţie respiratorie severă care a necesitat un tratament evolutiv. El nu a mai fost văzut în public de atunci.
Papa Francisc apare în imagine fotografiat din spate, într-o capelă a spitalului.
Vaticanul a precizat că papa a celebrat duminică Sfânta Liturghie împreună cu alţi preoţi în capelă.
Papa, căruia i s-a administrat oxigen pe tot parcursul tratamentului său în spital, pare să respire singur în fotografie.


Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.