Şaizeci la sută din terenul din Uniunea Europeană şi Regatul Unit se află fie sub avertismente de secetă, fie sub alertă, potrivit Observatorului European pentru Secetă, citat de CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Concluziile s-au bazat pe date dintr-o perioadă de 10 zile de la  sfârşitul lunii iulie. Coform raportului, 45% din teritoriu este vizat de „avertizări”, ceea ce înseamnă că există un deficit de umiditate în sol, în timp ce 15% este vizat de nivelul cel mai sever de „alertă”.

Datele au coincis cu un raport publicat luni de agenţia UE de monitorizare a climei Copernicus, care spunea că o mare parte a Europei a cunoscut un iulie mai uscat decât media, cu câteva recorduri locale doborâte în vest pentru precipitaţii scăzute şi cu  secetă care a lovit mai multe părţi din sud-vestul şi sud-estul Europei.
Aceste condiţii au facilitat răspândirea şi intensificarea incendiilor de vegetaţie, potrivit raportului, emis în contextul în care anumite părţi ale Europei suferă valuri de căldură puternice consecutive, în ceea ce pare a fi una dintre cele mai fierbinţi veri de pe continent.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Noile date apar în condiţiile în care lumea se confruntă cu o criză alimentară care doar se atenuează, pe măsură ce Rusia ridică blocada impusă exporturilor de cereale din Ucraina. Vremea extremă şi problemele lanţului de aprovizionare au înrăutăţit criza şi este posibil ca aceasta să persiste pentru ceva timp.

Un raport recent al Centrului Comun de Cercetare, serviciul ştiinţific al Comisiei Europene, a estimat o scădere cu 8-9% a producţiei de porumb cereale, floarea soarelui şi soia în UE din cauza căldurii şi uscăciunii e din timpul verii, cu mult sub media pe cinci ani.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.