Un grup de 31 de copii ucraineni au fost reuniţi cu familiile lor la câteva luni după ce au fost luaţi din casele lor şi deportaţi în teritoriile ocupate de Rusia. Momentele reîntâlnirii au fost impresionante. O echipă CNN aflată la faţa locului, la Kiev, a urmărit cum copiii au coborât sâmbătă dintr-un autobuz şi şi-au îmbrăţişat membrii familiilor care îi aşteptau, mulţi dintre ei neputându-şi stăpâni lacrimile după calvarul lunilor cât au stat despărţiţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Ne-am dus în tabăra de vară pentru două săptămâni, dar am rămas blocaţi acolo pentru şase luni", a povestit unul dintre adolescenţii care s-au întors acasă, Bogdan, în vârstă de 13 ani, în timp ce îşi îmbrăţişa mama. "Am plâns când am văzut-o pe mama din autobuz. Sunt foarte fericit că m-am întors", mărturiseşte băiatul.

Mama lui Bogdan, Irina, în vârstă de 51 de ani, a declarat că a primit foarte puţine informaţii despre fiul ei în cele şase luni în care au fost despărţiţi. "Nu a existat nici măcar posibilitatea de a vorbi la telefon. Am fost foarte îngrijorată. Nu ştiam nimic, dacă a fost abuzat, ce i se întâmpla. Încă îmi tremură mâinile", povesteşte femeia.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Operaţiunea de readucere a copiilor în Ucraina au fost coordonate de organizaţia umanitară Salvaţi Ucraina. Grupul spune că a finalizat până acum cinci astfel de misiuni de aducere acasă a copiilor ucraineni despre care spune că au fost deportaţi forţat de Rusia.

Copiii - care trăgeau după ei valize şi genţi cu lucruri, iar unii îşi strângeau în braţe animale de pluş - au trecut graniţa pe jos cu o zi înainte şi au fost întâmpinaţi de voluntari, înainte de a fi urcaţi în autobuzul care îi ducea în capitala ucraineană.

"Datorită muncii noastre comune şi coordonate, trăim încă o dată aceste emoţii incredibile când, după o lungă separare, copiii aleargă pe pământul lor natal în braţele familiilor lor. Când vezi lacrimi de bucurie pe feţele tinerilor ucraineni, îţi dai seama că nu este totul în zadar", a declarat fondatorul organizaţiei Salvaţi Ucraina, Mikola Kuleba, într-o conferinţă de presă organizată sâmbătă la Kiev.

UN TRASEU COMPLICAT ŞI O TRAGEDIE ÎN TIMPUL MISIUNII

Kuleba a povestit că s-au petrecut şi tragedii în timpul ultimei misiuni de salvare: una dintre femeile care călătoreau cu grupul - o bunică - a decedat în timpul călătoriei. Femeia trebuia să preia doi copii, dar, din cauza morţii ei, cei doi nu au mai fost lăsaţi să se întoarcă în Ucraina.

Fondatorul Salvaţi Ucraina a precizat că misiunea a fost însoţită de un grup de 13 mame, care au părăsit Ucraina cu puţin peste o săptămână în urmă, multe dintre ele primind împuterniciri care le permiteau să ia şi copiii altor părinţi pe lângă ai lor. Grupul a trecut în Polonia înainte de a călători prin Belarus şi Rusia şi, în cele din urmă, a intrat în Crimeea ocupată, unde s-au reunit cu 24 dintre copii. Ceilalţi şapte copii au fost aduşi din Voronej, Rostov şi Belgorod, toate oraşe din interiorul Rusiei.

Acuzaţiile privind deportarea forţată pe scară largă a copiilor din Ucraina în Rusia stau la baza acuzaţiilor de crime de război formulate luna trecută de Curtea Penală Internaţională împotriva liderului rus Vladimir Putin şi a unui înalt oficial, Maria Lvova-Belova. Un raport publicat în februarie a detaliat acuzaţiile privind o reţea extinsă de zeci de tabere în care copiii au fost supuşi la "reeducare politică", inclusiv educaţie academică, culturală şi, în unele cazuri, militară, centrată pe Rusia.

Şeful biroului preşedintelui Ucrainei a estimat recent că numărul total de copii îndepărtaţi cu forţa de căminele lor este de cel puţin 20 000. Kievul a declarat că mii de cazuri sunt deja în curs de investigare. Rusia a negat că face ceva ilegal, susţinând că doar a oferit copiilor ucraineni siguranţă.

CE POVESTESC PĂRINŢII: A FOST SFÂŞIETOR SĂ MĂ UIT LA COPIII RĂMAŞI ÎN URMĂ DUPĂ GARDURI

Daşa Rakk, o fetiţă de 13 ani, a declarat că ea şi sora ei geamănă au fost de acord să părăsească anul trecut oraşul Herson, ocupat de Rusia, din cauza războiului şi să meargă într-o tabără de vacanţă din Crimeea pentru câteva săptămâni. Dar, odată ajunse în Crimeea, au aflat de la oficialii ruşi că vor rămâne pentru mai mult timp, relatează Reuters.

"Au spus că vom fi adoptaţi, că vom avea tutori", a povestit fata. "Când ne-au spus prima dată că vom sta mai mult timp, am început să plângem cu toţii", relatează copila.

Mama Daşei, Natalia, a povestit că a călătorit din Ucraina în Crimeea, via Polonia, Belarus şi Moscova, pentru a-şi lua fiicele.  "A fost teribil de dificil, dar am continuat să mergem, nu am dormit nopţile, am dormit stând în picioare", a spus ea, descriind călătoria complicată spre tabăra din Crimeea ocupată de ruşi. "A fost sfâşietor să mă uit la copiii rămaşi în urmă care plângeau în spatele gardului", a mărturisit ea.

"Cea de-a cincea misiune de salvare a fost specială în ceea ce priveşte numărul de copii pe care am reuşit să îi redăm familiilor şi, de asemenea, din cauza complexităţii sale", a declarat Mikola Kuleba, fondatorul organizaţiei umanitare Salvaţi Ucraina, care a contribuit la organizarea misiunii de salvare.

Kuleba a relatat sâmbătă că toţi cei 31 de copii aduşi acasă au spus că nimeni din Rusia nu a încercat să le găsească părinţii. "Au fost copii care şi-au schimbat locaţia de cinci ori în cinci luni, unii copii spun că au trăit cu şobolani şi gândaci", a povestit el.

CE POVESTESC COPIII: NI S-A SPUS CĂ PĂRINŢII NU NE MAI VOR

Trei copii - doi băieţi şi o fată - au fost prezenţi la briefingul de presă care a avut loc sâmbătă la Kiev. Organizaţia Salvaţi Ucraina a declarat că aceştia au venit acasă într-o misiune anterioară, luna trecută, care a returnat 18 copii în total.

Cei trei au spus că au fost separaţi de părinţii lor, care au fost presaţi de autorităţile ruse din regiunile ocupate din Herson şi Harkov să îşi trimită copiii în tabere de vară ruse. Iniţial a fost vorba de două săptămâni, iar părinţilor li s-a spus că este pentru siguranţa copiilor. Însă copiii au declarat că au fost forţaţi să rămână în taberele de vară timp de patru până la şase luni şi că au fost mutaţi dintr-un loc în altul în timpul şederii lor.

"Am fost trataţi ca nişte animale. Am fost închişi într-o clădire separată", a declarat Vitali, un copil din regiunea Herson a cărui vârstă nu a fost precizată. El a adăugat că li s-a spus că părinţii lor nu îi mai doreau.

Moscova nu a ascuns că a avut un program în cadrul căruia a luat mii de copii ucraineni din zonele ocupate, dar l-a prezentat ca pe o campanie umanitară pentru a proteja orfanii şi copiii abandonaţi în zona de conflict. Comisarul rus pentru drepturile omului Maria Lvova-Belova, pusă şi ea sub acuzare de Curtea Penală Internaţională alături de Vladimir Putin, a declarat la începutul acestei săptămâni că a acţionat din motive umanitare, pentru a proteja interesele copiilor într-o zonă în care se desfăşurau acţiuni militare şi că nu a mutat pe nimeni împotriva voinţei lor sau a părinţilor sau tutorilor legali, al căror consimţământ a fost întotdeauna cerut, cu excepţia cazului în care aceştia erau dispăruţi.

Katerina Raşevska, avocată a unui ONG ucrainean numit Centrul Regional pentru Drepturile Omului, a declarat că a adunat dovezi pentru a construi un dosar care arată că oficialii ruşi au împiedicat în mod deliberat întoarcerea copiilor ucraineni. "În fiecare poveste există o întreagă gamă de încălcări internaţionale şi nu pot rămâne nepedepsite", a spus ea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.