Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi fac joi dimineaţă 32 de percheziţii domiciliare, în judeţele Argeş, Prahova, Dâmboviţa, Călăraşi, Ilfov şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, vizând persoane care ar fi declarat în mod fals activitatea desfăşurată şi ar fi primit, fără drept, indemnizaţii pentru drepturile de autor în perioada stării de urgenţă/alertă.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Activităţile se desfăşoară în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Călăraşi, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi, în care se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii înşelăciune. Din cercetări a rezultat că, în cursul anului 2020, mai multe persoane ar fi declarat în fals activitatea desfăşurată şi ar fi primit, fără drept, indemnizaţii pentru drepturile de autor în perioada stării de urgenţă/alertă”, precizează IGPR.
Prejudiciul cauzat este de aproximativ 200.000 de euro.
Poliţiştii vor pune în aplicare 44 de mandate de aducere, persoanele depistate urmând să fie duse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi pentru audieri
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.