Poliţiştii de frontieră din cadrul Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti au descoperit, în bagajele de cală ale unui cetăţean suedez, aproximativ 90.000 ţigarete fără timbru fiscal.
Poliţia de Frontieră anunţă, luni, că, în data de 17.11.2024, la Punctul Poliţiei de Frontieră Aeroportul Henri Coandă, a fost oprit pentru control un bărbat, cetăţean suedez, în vârstă de 34 de ani, pasager al unei curse din direcţia Doha cu tranzit către Londra.
”Colegii noştri au procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra bagajului de cală al acestuia, în urma căruia au fost descoperite, nedeclarate, 89.920 ţigarete (4.496 de pachete), fără timbru fiscal. Urmare a celor constatate, întreaga cantitatea de ţigări a fost reţinută de către autoritatea vamală”, a transmis sursa citată.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În cauză, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, pentru efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.