Doi tineri din judeţul Ilfov au fost găsiţi decedaţi într-o maşină dintr-un lan de porumb din localitatea vrânceană Rugineşti. Cei doi au murit în urma unui accident care pare să fi avut loc noaptea trecută, maşina fiind descoperită abia marţi seară de un localnic care lucra în zonă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit IPJ Vrancea, marţi seară, un apel la 112 a anunţat că în afara părţii carosabile, într-un lan de porumb, este un autoturism răsturnat pe cupolă, iar în maşină par a fi 2 persoane decedate, încarcerate.

La faţa locului s au deplasat pompierii militari din cadrul Secţiei de Pompieri Adjud care au intervenit cu o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD.

"Pompierii au acţionat la un accident rutier produs pe raza localităţii Rugineşti. Un autoturism s-a răsturnat în afara părţii carosabile, în interiorul acestuia aflându-se 2 persoane, care au rămas încarcerate. Echipajul de descarcerare a acţionat pentru extragerea victimelor din autoturism. Din nefericire, victimele nu prezentau semne vitale, fiind constatat decesul acestora”, au precizat reprezentanţii ISU Vrancea.

Cei doi bărbaţi găsiţi morţi în maşină au fost identificaţi, fiind vorba despre doi tineri de 30 şi 31 de ani din Ilfov.

Surse din rândul anchetatorilor susţin că accidentul ar fi avut loc mult mai devreme de momentul la care a fost făcut apelul la 112. Cel mai probabil, accidentul s-a produs în timpul nopţii, maşina s-a răsturnat pe cupolă în lanul de porumb, iar cei doi tineri au rămas încarceraţi, decedând.

În urma necropsiei, se va stabili cu exactitate ora la care au sfârşit cei doi tineri din Ilfov.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.