Un bărbat de 32 de ani care a oferit prăjituri cu cannabis la o petrecere privată desfăşurată într-un restaurant din Râmnicu Vâlcea, 16 dintre invitaţi ajungând la spital, a fost reţinut pentru trafic de droguri de risc.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
„Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Vâlcea, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Vâlcea, au documentat activitatea infracţională a unui bărbat, de 32 de ani, bănuit de trafic de droguri de risc. Astfel, la data de 22 ianuarie 2023, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Vâlcea au dispus reţinerea pentru 24 de ore a unui bărbat, cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de droguri de risc”, anunţă IGPR luni.

Din cercetări a reieşit că, la data de 21 ianuarie 2023, bănuitul ar fi oferit, la o petrecere privată, o prăjitură la prepararea căreia ar fi folosit aproximativ 15 grame de cannabis. Conform DIICOT, bărbatul se număra printre inivtaţii la eveniment.

În urma consumului, 15 dintre invitaţi ar fi acuzat stări de rău, palpitaţii şi atacuri de panică şi s-au prezentat la camera de gardă a Spitalului Judeţean Vâlcea.

În urma percheziţiei efectuate la data de 22 ianuarie 2023, în locuinţa bărbatului au fost descoperite resturi de cannabis şi un grinder.

În cursul zilei de luni, bănuitul va fi prezentat Tribunalului Vâlcea, cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile.

Hotelul din Râmnicu Vâlcea care a găzduit petrecerea de la care 16 oameni au ajuns la spital, pentru 15 dintre ei fiind confirmată prezenţa unor substanţe stupefiante în organism, s-a delimitat duminică de incident. Ramada Hotel a anunţat că mâncarea oferită invitaţilor a respectat normele de siguranţă alimentară, subliniind că prăjiturile au fost aduse de sărbătorit, însoţite de aviz de conformitate.

 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.