Pompierii au intervenit, vineri, pentru stingerea unui incenidu care a cuprins un apartament din Râmnicu Vâlcea. În interior a fost descoperită carbonizată o persoană care avea probleme locomotorii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Pompierii valceni au fost solicitati, cu puţin timp în urmă, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un apartament, în municipiul Râmnicu Vâlcea, strada Mihai Eminescu. Din spusele apelantului în apartament este posibil să fie o persoană cu probleme locomotorii”, a transmis, vineri, ISU Vâlcea.

S-au deplasat de urgenţă la locul evenimentului forţe din cadrul Detaşamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare, o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime şi o ambulanţă SAJ.

La sosirea pompierilor incendiul era stins, dar, din nefericire, în interiorul apartamentului a fost găsită o persoană carbonizată.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.