Un incendiu a izbucnit duminică dimineaţă, la o pensiune din Călimăneşti, opt persoane şi proprietarul reuşind să iasă din imobil, anunţă ISU Vâlcea. Un angajat al pensiunii, aflat la mansardă, a fost găsit inconştient cu arsuri la mâini, ulterior fiind declarat decedat. Un altul, venit să ajute la stingerea incendiului, are arsuri uşoare la nivelul braţelor, fiind dus la spital. Şi proprietarul pensiunii a fost transportat la spital, având tăieturi din cauza unei ferestre sparte. ISU a precizat că pensiunea deţine autorizaţie de securitate la incendiu. Incendiul a fost lichidat la puţin timp după ora 10.00, cauza izbucnirii focului fiind în curs de stabilire.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
 
UPDATE - ISU Vâlcea a transmis bilanţul incendiului:
Persoane aflate in pensiune la momentul producerii incendiului – 12, dintre care 3 victime.
4 adulţi si 4 minori (cazaţi in pensiune) - s-au autoevacuat;
-1 persoană de sex masculin (personal din cadrul pensiunii) - s-a autoevacuat;
-1 persoană de sex masculin (proprietarul pensiunii) - a suferit leziuni multiple, a fost transportat la spital de ambulanţa SAJ;
-1 persoană de sex masculin (personal din cadrul pensiunii) - a suferit arsuri minore la nivelul membrelor superioare - a fost transportat la spital de echipajul SMURD;
-1 persoană de sex masculin (personal din cadrul pensiunii) - a fost găsită decedată.
Incendiul a fost lichidat la ora 10:17.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este în curs de stabilire.
 
UPDATE - Angajatul găsit inconştient la mansarda pensiunii a decedat.
UPDATE - Angajatul despre care se ştia că este la mansardă a fost găsit, este inconştient şi are arsuri minore la nivelul braţelor.
Un alt angajat al pensiunii, care venise să ajute la stingerea incendiului, are şi el arsuri uşoare la mâini şi va fi transportat la spital.
Până în acest moment sunt trei persoane rănite: proprietarul şi doi angajaţi.
 
ŞTIREA INIŢIALĂ - ”Pompierii militari  intervin, în aceste momente, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o pensiune, în localitatea Călimăneşti. Apelul a venit prin SNUAU 112 la ora 06:01. Au fost alocate de urgenţă forţe din cadrul Detaşamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea şi Staţiei de Pompieri Brezoi, cu cinci autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime, o autospecială de transport personal şi victime multiple şi o ambulanţă SMURD, precum şi o ambulanţă SAJ.  A fost direcţionat spre locul evenimentului şi SVSU din localitate. La sosirea echipajelor operative incendiul se manifesta la nivelul mansardei, la o cladire cu 2 etaje, cu degajări mari de fum”, transmite ISU Vâlcea.
Din afirmaţiile proprietarului,  în pensiune erau cazate 2 familii  - 4 adulţi şi 4 copii,  care s-au autoevacuat până la sosirea pompierilor şi ar fi posibil ca la mansardă să mai fie o persoană, un angajat.
S-a intervenit cu celeritate şi cu prioritate pentru căutarea persoanei respective, concomitent cu intervenţia pentru localizarea şi lichidarea incendiului. 
 
Ambulanţă SAJ ajunsă la locul evenimentului a preluat o victimă, proprietarul, care avea tăieturi de la cioburile unei ferestre, şi a transportat-o la UPU Vâlcea.
În acest moment incendiul este localizat, pericolul de extindere la alte clădiri din jur fiind îndepărtat.
Continuă acţiunile de căutare a eventualelor persoane posibil surprinse în interiorul pensiunii, precum şi cele de stingere.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.