Un tânăr de 19 ani, fără permis şi cu antecedente penale, a provocat un accident în Bucureşti, în 23 octombrie, şi a fugit de la faţa locului. Un bărbat de 61 de ani a fost rănit în impact, fiind transpoortat la spital. Şoferul vinovat a fost reţinut în cursul zilei de luni, iar marţi a fost arestat.
UPDATE: Pe numele tânărului în vârstă de 19 de ani a fost emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
ŞTIRE INIŢIALĂ: ”La data de 23 octombrie a.c., în jurul orei 11.24, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112, cu privire la producerea unui accident de circulaţie în proximitatea intersecţiei Drumul Taberei cu Strada Braşov, în care au fost implicate două autovehicule. Conducătorul unui autovehicul care se deplasa pe Drumul Taberei dinspre Str. Valea Argeşului către Str. Braşov, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a pătruns pe sensul opus de circulaţie, moment în care a intrat în coliziune cu un autovehicul, care circula pe Drumul Taberei, din sensul opus de circulaţie, condus de un bărbat în vârstă de 61 de ani”, a transmis, marţi, Brigada Rutieră a Capitalei.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În urma impactului bărbatul de 61 de ani a fost rănit, fiind transportat la spital, verificările arătând că nu a consumat alcool.
”După producerea accidentului rutier, conducătorul celui de-al doilea autovehicul a părăsit locul accidentului, fără încuviinţarea poliţiei. În urma activităţilor desfăşurate de către poliţiştii din cadrul Biroului Accidente cu Autori Necunoscuţi, a fost identificat conducătorul autovehiculului, fiind vorba despre un tânăr în vârstă de 19 ani”, a mai transmis sursa citată.
După verificări, poliţiştii rutieri au constatat că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Surse judiciare au declarat, pentru News.ro, că tânărul este recidivist, fiind în trecut cercetat pentru tâlhărie.
El a fost reţinut, luni, pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia.
Tânărul va fi prezentat magistraţilor cu propunere pentru o măsură preventivă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.