Poliţiştii din Olt au reţinut un tânăr de 18 de ani, pentru 24 de ore, pentru că ar fi înjunghiat un bărbat în Slatina, în zona pectorală, iar victima a fost transportată la spital. Medicii au stabilit că rănile produse victimei i-au pus acesteia viaţa în pericol.
”În urma investigaţiilor efectuate s-a stabilit că, în data de 19.11.2024, în timp ce inculpatul H.A.L.(în vârstă de 18 ani) se afla pe strada Cireaşov din municipiul Slatina, împreună cu alte două persoane, între aceştia, pe de o parte, şi victima S.L.A. (în vârstă de 37 ani) şi încă persoană, pe de altă parte, a izbucnit un conflict spontan, fiind exercitate acţiuni de violenţă fizică prin lovire cu pumnii, de către persoanele menţionate, iar, la un moment dat, inculpatul H.A.L. a lovit-o pe victimă, cu un cuţit tip briceag, producându-i două plăgi înjunghiate”, au transmis procurorii.
Ei au adăugat că victima are nevoie de 35-40 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea leziunilor, iar rănile suferite i-au pus viaţa în primejdie.
”Conflictul s-a încheiat la scurt timp, ulterior victima S.L.A., pasager în autoturismul condus de către persoana care îl însoţise anterior, a constatat că prezenta plăgi înjunghiate în zona pieptului, motiv pentru care s-a deplasat către Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a mai precizat sursa citată.
Procurorii au mai afirmat că agresoul şi-a recunoscut parţial fapta şi a susţinut că doar a intenţionat să o sperie pe victimă şi pe persoana care o însoţea.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.