Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Sibiu, după ce un microbuz şi un autoturism s-au ciocnit, pe DN 14, la ieşirea din Mediaş. Sunt implicate şapte persoane, care sunt evaluate de către medici. Cei doi şoferi nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice, informează IPJ Sibiu. În urma impactului dintre cele două autovehicule, şapte persoane au fost rănite şi anume şoferul de 36 de ani şi pasagera aflată cu acesta în autoturism care este femeie, în vârstă de 33 de ani, din Sighişoara, şoferul microbuzului şi cei patru pasageri, mai exact un bărbat în vârstă 47 de ani din Mureş, două femei din Mediaş, în vârstă de 31 de ani şi 36 de ani şi un medieşean în vârstă de 23 de ani. Traficul este în continuare blocat, iar poliţiştii rutieri sunt la faţa locului şi continuă cercetările. În urma evaluării medicale la faţa locului, toate cele şapte persoane implicate în evenimentul rutier au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate, iar Planul Roşu de Intervenţie a fost dezactivat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE - Accidentul s-a produs pe DN14, km.58+700m, ieşirea din municipiul Mediaş spre Sighişoara, judeţul Mureş, a transmis IPJ Sibiu.

În circumstanţe care urmează să fie stabilite cu exactitate, a avut loc o coliziune între două autovehicule care circulau din sensuri opuse, mai precis un autoturism condus de un bărbat de 36 de ani din Sighişoara, care circula spre Sighişoara şi un microbuz care circula din sens opus, spre Mediaş, în care se aflau 4 pasageri, iar la volanul căruia se afla un bărbat de 23 de ani, domiciliat în judeţul Mureş.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„În urma impactului dintre cele două autovehicule, şapte persoane au fost rănite, astfel: şoferul de 36 de ani şi pasagera aflată cu acesta în autoturism (femeie, 33 de ani, din Sighişoara), şoferul microbuzului şi cei 4 pasageri, mai exact un bărbat în vârstă 47 de ani din Mureş, 2 femei din Mediaş, în vârstă de 31 de ani şi 36 de ani şi un medieşean în vârstă de 23 de ani”, mai arată sursa citată.

Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest şi nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

UPDATE - ”În urma sosirii forţelor la locul intervenţiei s-a constatat că în accident sunt implicate în total 7 persoane, nu 9 cum s-a specificat în apelul pe 112. De asemenea nu sunt persoane încarcerate. Toate cele 7 persoane sunt evaluate de echipajele medicale prezente la faţa locului”, a transmis ISU Sibiu. 

UPDATE - Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, pe DN 14 Mediaş-Sighişoara, la ieşire din municipiul Mediaş, judeţul Sibiu, s-a produs un accident rutier între un microbuz de 8+1 persoane şi un autoturism.
 

În urma acciedentului, potrivit primelor date, şase persoane din microbuz au suferit leziuni, dar sunt conştiente, urmând să primească îngrijiri medicale.

A fost activat planul roşu de intervenţie, circulaţia fiind blocată în ambele direcţii. Se estimează reluarea normală a traficului în 45-60 de minute.

ŞTIREA INIŢIALĂ - Accidentul rutier s-a produs pe DN 14, la ieşirea din municipiul Mediaş spre Brateiu.

”În accident sunt implicate un autoturism şi un microbuz transport persoane”, a anunţat IPJ Sibiu.

Potrivit ISU Sibiu, în accident sunt implicate 9 persoane, dintre care una încarcerată.

Astfel, a fost activat planul roşu de intervenţie, începând cu ora 18:30.

Acolo sunt mobilizate două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, o autospecială de descarcerare, una de transport personal şi victime multiple, una de stingere şi trei ambulanţe SAJ.

Traficul rutier este complet blocat. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.