Două fete şi doi băieţi au suferit multiple traumatisme, după ce s-a rupt cablul tirolienei pe care se aflau, într-un parc de distracţii din judeţul Hunedoara. La faţa locului a intervenit elicopterul SMURD care a preluat un băiat pentru a-l transporta la Spitalul din Hunedoara. Ceilalţi trei copii au fost preluaţi de ambulanţe şi duşi la Spitalul din Deva.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
 
UPDATE: ”La data de 9 iulie 2024, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Haţeg au fost sesizaţi, prin intermediul S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că într-un parc de agrement din localitatea Sânpetru, judeţul Hunedoara, patru copii ar fi căzut de pe o tiroliană aflată în  incinta parcului. Poliţiştii ajunşi la faţa locului au constatat faptul că patru copii, cu vârste  cuprinse între 7 şi 12 ani, în timp ce se aflau în incinta  parcului, însoţiţi de către părinţi, ar fi căzut  de pe o tiroliană de la aproximativ 3 m”, a transmis IPJ Hunedoara. 
 
Sursa citată a precizat că victimele au fost preluate şi transportate de către echipajele medicale la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

 
ŞTIRE INIŢIALĂ: ”În parcul de distracţii Dinosaur World Transylvania din comuna Râu de Mori a avut loc un accident în urma căruia 4 minori, doi băieţi şi două fete, au suferit mai multe traumatisme pRIN cădere de la înălţime. Practic, din primele informaţii s-a rupt cablul tirolienei, iar cei 4  au căzut de la 2 - 2,5 metri”, a transmis ISU Hunedoara.
 
La faţa locului a intervenit şi elicopterul SMURD.
 
”Intervenţia medicală este asigurată de Serviciul Judeţean de Ambulanţă Hunedoara şi un minor de 7 ani va fi transportat cu elicopterul la Spitalul din Hunedoara, iar ceilalţi 3 vor merge la  Spitalul din Deva. Copiii au suferit multiple traumatisme prin cădere de la înălţime”, a precizat ISU Hunedoara.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.