Un incendiu a izbucnit, sâmbătă seară, la acoperişul căminului cultural din localitatea Puntea de Greci, judeţul Dâmboviţa, în imobil fiind amenajată o secţie de votare. Autorităţile judeţene anunţă că materialele electorale aferente secţiei se află sub paza poliţiştilor, la unitatea administrativ- teritorială din localitate. Secţia de votare va fi mutată în incinta Grădiniţei Puntea de Greci.
UPDATE Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog, a declarat, sâmbătă seara, că în clădirea respectivă nu se aflau materiale electorale şi că un pompier a fost rănit în timpul misiunii de stingere.
”În această după amiază, într-o clădire dintr-o localitate din judeţul Dâmboviţa, unde era amenajată o secţie de vot, s-a produs un incendiu, motiv pentru care secţia a fost relocată în alt imobil. La momentul izbucnirii incendiului, în secţia respectivă nu se aflau materiale electorale. În timpul misiunii de stingere, unul dintre pompieri s-a accidentat, dar, din fericire nu este rănit grav. A fost transportat la spital pentru investigaţii suplimentare”, a afirmat Monica Dajbog.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
ŞTIREA INIŢIALĂ Potrivit reprezentanţilor Centrului Judeţean de Comunicare Dâmboviţa, incendiul a izbucnit la acoperişul căminului cultural din localitatea Puntea de Greci, unde este amenajată secţia de votare numărul 33 din judeţul Dâmboviţa.
„La faţa locului s-au deplasat poliţiştii Secţiei nr. 10 Poliţie Rurală Petreşti şi pompierii din cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, pentru asigurarea măsurilor de siguranţă publică şi lichidarea incendiului. Garda de Intervenţie Vişina acţionează cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD, Detaşamentul de Pompieri Găeşti intervine cu două autospeciale de stingere, iar Detaşamentul de Pompieri Titu intervine cu o autospecială pentru intervenţie şi salvare de la înălţimi. Incendiul se manifestă la nivelul acoperişului, pe o suprafaţă de aproximativ 40 de metri pătraţi. Totodată, au fost afectaţi şi 10 metri pătraţi din tavanul din rigips”, transmite sursa citată.
Potrivit autorităţilor, sâmbătă seară, pe timpul intervenţiei pentru stingerea incendiului, materialele electorale se află sub paza poliţiştilor, la unitatea administrativ teritorială din localitate.
Instituţia Prefectului Dâmboviţa şi Autoritatea Electorală Permanentă - Direcţia Judeţeană Dâmboviţa au identificat un alt spaţiu, în incinta Grădiniţei Puntea de Greci, unde urmează a fi amenajată, în cel mai scurt timp, secţia de vot şi unde vor fi lăsate materialele electorale sub supraveghere.
În urma evenimentului nu au fost înregistrate persoane rănite, ci doar pagube materiale.
În timpul intervenţiei pentru stingerea flăcărilor, un pompier a căzut de pe acoperiş. El este rănit, însă starea sa nu este una gravă, fiind conştient. Pompierul a primit, în primă fază, îngrijiri medicale la faţa locului, fiind apoi transportat la spital, pentru investigaţii amănunţite.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.