Un bărbat de 57 de ani din judeţul Dâmboviţa a fost prins, sâmbătă, sub un zid al unei unităţi de învăţământ aflate în renovare, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale pentru scoaterea victimei. Bărbatul a fost scos, fiind însă declarat decedat. Poliţiştii au deschis o anchetă şi au sesizat şi Inspectoratul Teritorial de Muncă.
UPDATE - ”În urma deplasării la faţa locului, în satul Poroinica, din primele verificări, poliţiştii au constatat că un bărbat, de 57 de ani, din Vâlcea, angajat al unei societăţi comerciale, în timp ce ar fi efectuat lucrări de consolidare a unei unităţi de învăţământ, ar fi fost surprins sub un zid care s-ar fi dărâmat. Din nefericire, a fost declarat decesul bărbatului”, a transmis IPJ Dâmboviţa.
UPDATE - Potrivit ISU Dâmboviţa, pompierii au acţionat pentru extragerea persoanei, ulterior aceasta a fost declarată decedată de către medicul prezent la faţa locului.
ŞTIREA INIŢIALĂ - Potrivit IPJ Dâmboviţa, în comuna Mătăsaru, satul Poroinica, un bărbat de 57 de ani ar fi fost prins sub zidul unei clădiri la care se făceau lucrări de renovare.
Persoana este inconştientă.
Pompierii de la Detaşamentul Găeşti intervin cu o autospecială de intervenţie şi o ambulanţă SMURD, Detaşamentul Titu cu o autospecială de descarcerare, Detaşamentul Târgovişte cu un Container multirisc şi o autospecială de descarcerare, iar SAJ cu un echipaj.
Poliţiştii fac cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii evenimentului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.