ISU Constanţa intervine, vineri seară, după ce au fost semnalate scurgeri de gaz dintr-un vagon al unui tren încarcat cu gaz lichefiat, propan, benzină şi motorină, în Gara Saligny. Garnitura are 38 de vagoane. Centrul Infotrafic a precizat că traficul feroviar pe Magistrala 800, dar şi traficul rutier pe DN 22 C sunt oprite. CFR Infrastructură transmite că mai multe trenuri de călători sunt afectate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
UPDATE: ”La ora 22.05 a fost remediată defecţiunea, urmează să fie repusă linia în tensiune şi să fie reluată circulaţia feroviară”, au transmis reprezentanţii CFR Infrastructură.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
UPDATE: Pompierii au precizat că, în urma măsurătorilor realizate de echipajul CBRN, s-au înregistrat valori normale. Trenul respectiv are 38 de vagoane. 
 
“Este vorba despre un tren (GFR) cu 38 vagoane dintre care patru încărcate cu propan, unul cu GPL şi restul cu motorină şi benzină. În prezent, alimentarea cu electricitate pe liniile de tren a fost oprită şi, de asemenea, este oprit traficul feroviar, dar şi cel rutier pe DN22 C, între Cernavodă şi Medgidia. În urma măsurătorilor efectuate de echipajul CBRN s-au înregistrat valori normale”, au explicat pompierii.
 
De asemenea, CFR Infrastructură a adăugat că echipa de intervenţie de la Cap Midia a ajuns în staţie la ora 21.35 şi lucrează pentru remedierea defecţiunii.
 
UPDATE: Reprezentanţii CFR Infrastructură au precizat că trenul respectiv plecase din direcţia Cap Midia către Mogoşoaia.
 
Mai multe trenuri de persoane sunt afectate de oprirea traficului feroviar. 
 
“La ora 20.01, în staţia Saligny a fost depistată o scurgere de la unul din vagoanele ce formează o garnitura aparţinând GFR, încărcată cu  GPL, care a plecat de la Cap Midia cu destinaţia Mogoşoaia. Linia a fost scoasă de sub tensiune şi se aşteaptă echipa de intervenţie”, a transmis CFR Infrastructură.
 
Potrivit sursei citate, până la ora transmiterii aceste ştiri sunt afectate următoarele trenuri:
  • IR 1887 Bucureşti Nord - Constanţa, oprit în Cernavodă,
  • IR 1884 Constanţa- Bucureşti Nord oprit în Mircea Vodă,
  • R 8034 Constanţa - Feteşti oprit în Medgidia
  • IR 1862 Constanţa- Buzău, oprit în Medgidia
 
UPDATE: ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe Magistrala 800, localitatea Saligny, judeţul Constanţa, în gara Saligny Est, un tren format dintr-o locomotivă şi mai multe vagoane, ce transportă gaz butan, prezintă scurgeri pe la o vană de alimentare a ultimului vagon”, a transmis Centrul Infotrafic.
 
Potrivit sursei citate, atât circulaţia feroviară, cât şi cea rutieră de pe DN 22C, au fost oprite până la remedierea problemei de către echipaje de specialitate solicitate la faţa locului.
 
UPDATE: ”Scurgeri de gaze de la un vagon încărcat cu gaz lichefiat al unui tren aflat în Gara Saligny (...) Este vorba despre gaz propan, nu a luat foc nicio cisternă”, a mai transmis ISU Constanţa. 
 
ŞTIRE INIŢIALĂ: Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea a transmis, vineri seară, că pompierii au fost sesizaţi despre faptul că se înregistrează scurgeri de gaze de la un vagon încărcat cu gaz propan al unui tren aflat în Gara Saligny.
 
La faţa locului s-au deplasat două autospeciale cu apă şi spumă, autospeciala CRBN şi un echipaj SMURD. 
 
“A fost perimetrată zona, pe aproximativ 400 de metri. Traficul feroviar este oprit, curentul este întrerupt. Urmează sa fie oprit traficul rutier între Medgidia şi Cernavodă”, au precizat reprezentanţii ISU Dobrogea.
 
Pompierii asigură măsuri PSI în zona respectivă.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.