Un poliţist de 23 de ani a murit, în noaptea de miercuri spre joi, după ce a căzut de la etajul al treilea al unui bloc din Sectorul 3. Serviciul Omoruri şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti au demarat o anchetă penmtru a stabili detaliile incidentului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”La data de 24 octombrie 2024, în jurul orei 01.40, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti- Secţia 13 Poliţie au fost sesizaţi cu privire la faptul că o persoană s-ar fi precipitat de la un etaj superior al unui bloc, situat în Sectorul 3. Poliţiştii care s-au deplasat cu operativitate la faţa locului au constatat faptul că aspectele sesizate se confirmă, persoana în cauză fiind un bărbat, în vârstă de 23 de ani”, a transmis, joi, Poliţia Capitalei.

Echipajul SMURD sosit la locul accidentului a constatat decesul persoanei.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că persoana în cauză este lucrător de poliţie. De asemenea, în acest moment se fac verificări pentru stabilirea tuturor circumstanţelor în care s-a produs acest incident. S-a procedat la asigurarea şi delimitarea locului, cazul fiind preluat de către Serviciul Omoruri”, a mai transmis sursa citată.

Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împreună cu Serviciul Omoruri, în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Trupul neînsufleţit a fost transportat la Institutul Naţional de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.